Afaceri de 25,5 milioane euro pentru Daikin România anul trecut, în creștere cu 5%

Subsidiara locală a grupului japonez Daikin, cel mai important producător de aer condiționat din lume, a înregistrat în anul financiar 2017-2018, încheiat la 31 martie 2018, o cifră de afaceri de 25,5 milioane euro, în creștere cu 5% față de anul precedent.

„Rezultatele obținute în anul financiar recent încheiat se datorează atât menținerii poziției de top în segmentul comercial, cât și noilor direcții de dezvoltare abordate în segmentul rezidențial. Ponderea cea mai mare a vânzărilor companiei rămâne în segmentul comercial, rezultatele fiind obținute în contextul unei creșteri pe piața clădirilor de birouri, a aplicațiilor industriale, în special în zona automotive, și a sectorului de retail de tip family center, în timp ce sectorul spațiilor comerciale de mari dimensiuni a fost anul trecut în scădere”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Printre proiectele comerciale realizate în 2017 se regăsesc Hotel Hilton Garden Inn (București), One Charles de Gaulle Residence (București), Hattrick Office Building (Sibiu), Bega Business Park (Timișoara), Hotel Sovata, precum și magazinele H&M, Calzedonia, Pepco și Sportisimo.

Pe segmentul rezidențial, pe lângă zecile de mii de sisteme individuale furnizate clienților finali, Daikin a livrat anul trecut soluții de climatizare pentru ansambluri rezidențiale precum Dinamic City, Menuet Residence, Popasului Residence, urmând ca Aviației Park și Caramfil 85 să fie finalizate în cursul acestui an.

„Compania a ales să fie cât mai aproape de efervescența sectorului imobiliar prin abordarea directă a dezvoltatorilor, bazându-se pe factorii diferențiatori și pe calitatea soluțiilor de climatizare inovatoare. Un exemplu în acest sens este parteneriatul cu dezvoltatorul proiectului Belvedere Residences (București), în cadrul căruia au fost create pachete personalizate în funcție de specificul fiecărui apartament”, arată compania.

În prezent, Daikin are o rețea de peste 150 de parteneri, asigurând o distribuție la nivel național.

Un pilon important al business-ului este reprezentat de divizia de service, care pune la dispoziția partenerilor și clienților Daikin servicii profesionale de service în garanție și post-garanție, având ca obiectiv creșterea nivelului de satisfacție și a gradului de încredere în soluțiile și serviciile companiei. Pe lângă activitățile de service tradiționale, precum asistență la montaj, punerea în funcțiune a echipamentelor, diagnosticare și expertiza defecțiunilor, Daikin a dezvoltat și servicii cu un înalt conținut tehnologic, care implică monitorizare, evaluare și mentenanță predictivă, upgrade sau audit energetic.

Compania se implică în formarea de profesioniști în domeniu, oferind cursuri de pregătire tehnico-practice în cadrul centrului de formare profesională Daikin, unde sunt pregătiți peste 250 de instalatori în fiecare an.

„Pentru 2018, ne-am propus o creștere a cifrei de afaceri, continuând dezvoltarea parteneriatelor puternice pe toate segmentele de business. De asemenea, avem în plan creșterea echipei Daikin, formată astăzi din 40 de angajați, având în continuare multe poziții deschise pentru specialiști. În plus, acordăm o atenție deosebită recrutării și formării viitorilor profesioniști în domeniu, prin programe și abordări dedicate studenților în ani terminali. Creșterea și consolidarea echipei alături de partenerii noștri ne va susține în demersul de menținere a poziției de lider al pieței HVAC în Romania, obiectivul nostru fiind acela de a oferi soluții și servicii de cea mai înaltă calitate, care depășesc standardele industriei”, a mai spus directorul companiei.

La nivel global, Daikin este prezent în peste 145 de țări, având peste 67.000 de angajați în cele 90 de fabrici. În Europa compania are aproximativ 5.500 de angajați şi 12 fabrici de producție, în Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, Italia, Turcia, Marea Britanie şi Spania.



German
Citește articolul precedent:
AHK România susține sistemul de pensii administrate privat

AHK Romania susține sistemul de pensii administrate privat (așa numitul Pilon II) din România și punctează în cele de mai...

Închide