Afacerile PENNY Market au crescut cu 15% în anul fiscal 2019, la aproape 4 mld. lei

Retailerul PENNY Market a înregistrat o cifră de afaceri de 3,96 miliarde lei în 2019, mai mare cu 15% față de anul fiscal precedent, iar profitul net a avansat cu 53%, la 55,15 milioane lei, a anunțat compania deținută de grupul german REWE.

În intervalul analizat, peste două milioane de clienți au vizitat cele 256 de magazine deschise de retailer până la finalul anului 2019 în România.

Grupul a investit în 2019 peste 280 milioane lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine. De asemenea, contribuția PENNY Market la bugetul de stat al României în 2019 s-a ridicat la peste 194 milioane lei.

„În 2019, am continuat să ne extindem și am avut rezultate foarte bune la nivel de business. Piața din România este în continuare favorabilă expansiunii, atât în direcția dezvoltării rețelei noastre de magazine, cât și pentru construirea celui de-al patrulea centru logistic. Am început noul an cu provocări nemaîntâlnite anterior, dar întreaga echipă PENNY Market a dat dovadă de reziliență, responsabilitate și curaj și am trecut cu bine de ceea ce sperăm noi să fie cele mai grele luni ale acestui an. Ne uităm cu optimism la lunile rămase din 2020 și ne dorim să ne atingem obiectivul de expansiune, să creăm noi locuri de muncă și să deservim cât mai mulți clienți mulțumiți”, a declarat, într-un comunicat, Daniel Gross, Director General PENNY Market | REWE România.

Planul de expansiune PENNY Market pentru următoarea perioadă vizează deschiderea a 20-25 de magazine anual, astfel încât, în 2025, rețeaua să ajungă la 400 de spații deschise. Investițiile din următorii ani includ și deschiderea celui de-al patrulea centru logistic în regiunea Oltenia, precum și lucrări de modernizare și eficientizare a întregii rețele de magazine existente.

Bugetul estimat pentru implementarea acestor proiecte, în următorii șase ani, se ridică la peste două miliarde de lei.

„Cu o strategie clară de susținere a angajaților, PENNY Market a implementat un program de creștere a venitului minim net  disponibil pentru cei care își desfășoară activitatea în magazine și în cele trei centre logistice din țară. Începând cu 1 aprilie 2020, venitul minim net de intrare în companie a crescut la 2.100 de lei, ce include și bonurile de masă. Tot în 2019, echipa s-a extins cu 340 de noi colegi, numărul total ajungând la 4.840 de angajați”, se arată în comunicat.

PENNY Market a intrat pe piața din România din anul 2005, având o politică de achiziții axată pe sortimente de la producători regionali și colaborări cu producători locali. În prezent, 80% dintre furnizori provin din România.

Rețeaua PENNY Market în România cuprinde în prezent un număr de 259 de magazine.



German
Citește articolul precedent:
Medici implicați în lupta împotriva COVID-19, răsplătiți cu sejururi gratuite în Deltă și la munte oferite de Grupul Eurolines

București, 15 iunie 2020: În semn de recunoștință pentru eforturile depuse de medicii implicați în lupta împotriva Covid-19, Grupul Eurolines,...

Închide