Alina Popa este noul CFO al OMV Petrom

Alina Popa, Directorul Financiar al OMV Petrom

Alina Popa (41 de ani) este noul Director Financiar și membru al Directoratului OMV Petrom începând din 17 aprilie 2019, dată la care a intrat în vigoare mandatul acordat de Consiliul de Supraveghere.

Alina Popa face parte din echipa OMV Petrom încă din 2006 și a ocupat poziții de conducere în domeniul financiar.

„Mare parte din carieră mi-am petrecut-o alături de OMV Petrom. În cei 13 ani, am ajuns să cunosc foarte bine compania și contextul de piață. Aici mi s-a dat ocazia să mă dezvolt profesional, dar mai ales să mă implic în proiecte de care depinde aprovizionarea cu energie a milioane de romani”, a declarat noul Director Financiar al OMV Petrom.

Anterior, ea a deținut funcția de Director General și președinte al Consiliului de Administrație al OMV Petrom Global Solutions, centrul de servicii al OMV. Alina Popa este membru ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), a absolvit Academia de Studii Economice București și, înainte de a se alătura grupului OMV Petrom, a lucrat la Deloitte.

Poziția de Director Financiar și membru al directoratului a fost ocupată anterior de Stefan Waldner, al cărui mandat a expirat pe 16 aprilie 2019. Compania a anunțat în aprilie 2018 numirea Alinei Popa, după ce Stefan Waldner a anunțat că nu va mai fi disponibil pentru un nou mandat în Directoratul companiei controlate de grupul austriac OMV.

Membrii Directoratului OMV Petrom sunt Christina Verchere (CEO), Alina Popa (Director Financiar), Peter Zeilinger (responsabil Upstream), Radu Căprău (responsabil Downstream Oil) și Franck Neel (responsabil Downstream Gas).

German
Citește articolul precedent:
PENNY Market și-a majorat afacerile cu 15% și a investit aproape 350 mil. lei în România anul trecut

Retailerul PENNY Market, parte a grupului german REWE, a înregistrat în anul fiscal 2018 o cifră de afaceri de 3,45...

Închide