Alukönigstahl țintește consolidarea businessului și dezvoltarea pe segmentul rezidențial

Attila Beer, Country Manager ​Alukönigstahl România și Moldova

Alukönigstahl România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 21,5 milioane euro și vizează în continuare consolidarea business-ului pe segmentele tradiționale de birouri și comercial, dar și extinderea pe segmentul rezidențial premium, în contextul în care pandemia a readus în atenție nevoia de locuire la un standard calitativ mai bun, a anunțat subsidiara grupului austriac ​Alukönigstahl.

​Alukönigstahl este furnizor exclusiv în România pentru Schüco (lider mondial în sisteme din aluminiu și PVC) şi Jansen (furnizor de profile din oțel), iar peste 85% din cifra de afaceri realizată în 2020 a fost generată de vânzarea sistemelor de profile premium Schüco din aluminiu.

În 2020, ​Alukönigstahl a livrat sisteme din aluminiu Schüco pentru peste 75.000 mp de perete cortină în cadrul proiectelor imobiliare noi, iar în 2021 are deja contractat un număr de peste 20.000 mp.

Proiectele din portofoliul companiei includ atât investiții pe segmentul de office (U Center, Offices Jiului, Isho Timișoara, Millo Office, Dacia One, Sediul Continental din Timișoara, Skanska Equilibrum 2, AFI Tech Inox 2), cât și rezidențial premium (Win Residences / PSC Group sau Nusco City, Neo Timpuri Noi, Neo Mamaia).

„Prin proiectele și parteneriatele noastre, am fost deschizători de drum și am dezvoltat până în prezent câteva mari «cartiere Schüco» în România. ​Alukönigstahl țintește anul acesta o accelerare a business-ului, având în vedere numeroasele investiții pe care le-am făcut în eficientizare și adaptarea la noul context al pieței. Vizăm să ne consolidăm portofoliile existente prin digitalizare și prin eficientizarea lanțului logistic, dar și să ne extindem pe piețe noi, precum cea rezidențială, care are un potențial ridicat de creștere în România”, a declarat Attila Beer, Country Manager ​Alukönigstahl România și Moldova.

​Alukönigstahl a derulat recent o serie de procese de digitalizare și reorganizare a lanțului logistic și a depozitului propriu din Jilava.

În 2020, compania a lansat anul trecut platforma digitală proprie AKS Connect, în care clienții pot plasa comenzi și pot urmări online stadiul livrărilor, iar în a doua jumătate a acestui an va continua procesul de digitalizare, prin implementarea unei noi platforme.

Integrarea tehnologiei și soluțiilor hi-tech și de eficiență energetică în sistemele de ferestre și uși ale noilor proiecte imobiliare este o tendință majoră a ultimilor trei ani. „Acum fereastra nu mai este doar o fereastră, cu rol de aerisire și estetic. Prin partenerii noștri Schüco și Jansen, care au investit substanțial în tehnologie în ultimii ani, acum putem adăuga un sistem de ventilație descentralizată, care aduce aer proaspăt în cameră, filtrat și încălzit, fără să fie nevoie de deschiderea ferestrei, lucru care poate lăsa în interior, zgomot, praf sau alergeni”, a adăugat reprezentantul companiei.

Alukönigstahl este o companie activă în Europa Centrală și de Sud-Est, care se află la a patra generație în proprietatea familiei König. De peste 60 de ani, compania a format o alianță cu producătorii internaționali de sisteme premium Schüco şi Jansen.

German
Citește articolul precedent:
Cifra de afaceri a grupului Lasselsberger Ceramics România a crescut cu aproximativ 10% în 2020

Grupul Lasselsberger Ceramics România, producătorul plăcilor ceramice marca CESAROM, format din companiile SANEX S.A. și LASSELSBERGER S.A., a înregistrat în...

Închide