Am „aterizat” în volatilitate

Foto: pressmaster/ depositphotos.com

Cu un an în urmă, Comisia Europeană (CE) avertiza România că există riscul unei „aterizări forțate”: oprirea bruscă din ritmul susținut de creștere economică înregistrată în ultimii ani și căderea în recesiune. Motivul invocat de CE era mai ales modelul de creștere economică a României, bazat pe cheltuielile consumatorilor. Aterizarea forțată nu s-a produs. Economia României a continuat să se dezvolte și în 2018 cu o viteză de creștere ce a fost record european. Pentru 2019, prognozele consemnează aceeași tendință de creștere economică dar, ce e drept, într-un ritm mult diminuat. Tot consumul stă și astăzi la baza avansului economic, dar de data aceasta analiștii spun că România a devenit mai vulnerabilă la riscuri, economia țării fiind mai volatilă. Același model economic axat pe cheltuielile consumatorilor și nu pe investițiile pe termen lung afectează capacitatea țării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea cu aproape jumătate a creșterii PIB-ului în 2018, cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor, a scos în evidență limitele modelului de creștere economică al României. Creșterea puternică a salariilor, scăderea forței de muncă și lipsa de personal calificat riscă să submineze capacitatea României de a concura pe plan internațional. În plus, încrederea investitorilor este erodată de instabilitatea legislativă persistentă, de imprevizibilitatea procesului decizional, de calitatea instituțională scăzută și de slăbirea continuă a luptei împotriva corupției. Ratele inegalităților și sărăciei rămân ridicate, iar disparitățile regionale sunt din ce în ce mai mari. Asigurarea continuității cu reformele anterioare și trecerea la un model de creștere bazat pe investiții ar putea să înscrie economia pe o traiectorie sustenabilă către convergența cu nivelul de trai din UE și să contribuie la reducerea inegalității, se arată în raportul de țară al CE.

Comisia menționează totuși că, în ciuda încetinirii semnificative înregistrate în 2018, creșterea rămâne solidă. După ce s-a situat la 7% în 2017, în 2018 creșterea PIB-ului real (ajustată cu inflația) a încetinit, ajungând la o valoare estimată de 4% (chiar și așa, un record la nivelul UE). Un nivel mai ridicat al inflației a afectat venitul disponibil și cheltuielile consumatorilor, principalul motor al creșterii economice. Creșterea puternică a importurilor de bunuri de consum, care au depășit exporturile, a dus la accentuarea deficitului de cont curent al României.

Piața forței de muncă – o „oală sub presiune”

Piața forței de muncă este supusă unor presiuni din ce în ce mai mari. Cea mai redusă rată a șomajului din ultimii zece ani (3,8%), scăderea forței de muncă și o lipsă persistentă de personal calificat au condus la o ocupare aproape integrală a forței de muncă în România, ceea ce îngreunează procesul de recrutare și determină creșterea salariilor. Remunerațiile salariaților sunt mici comparativ cu media UE, dar majorarea puternică a acestora începând cu anul 2016, susținută și de creșterile salariului minim și ale salariilor din sectorul public, riscă să exercite presiuni asupra competitivității dacă nu va fi însoțită de măsuri corespunzătoare de impulsionare a productivității. Deficitul public a crescut, în special ca urmare a cheltuielilor cu salariile și a reducerilor fiscale. Cotele de impozitare au fost reduse în mod repetat, în timp ce salariile din sectorul public au crescut semnificativ din 2015 până în prezent și se prevede să mai fie majorate. În același timp, investițiile publice au scăzut în 2017 la cel mai redus nivel din perioada ulterioară aderării la UE și se preconizează că nu se vor redresa decât într-un ritm lent. Prin urmare, deficitul public a crescut semnificativ începând cu 2015 și se estimează că va depăși plafonul de 3% din PIB impus de Pactul de stabilitate și de creștere, una dintre cauze fiind majorarea pensiilor. În iunie 2018, Consiliul a lansat la adresa României o nouă procedură aplicabilă abaterilor semnificative. Se estimează că în 2019 deficitul structural se va menține stabil, în linii mari, situându-se la aproximativ 3,4%, urmând să crească semnificativ în 2020.

Finanțele – riscuri de instabilitate

Măsurile adoptate de către Parlament și Guvern au creat riscuri la adresa stabilității sectorului financiar. Aceste măsuri ar putea avea un impact negativ asupra creditării și ar putea limita impactul politicii monetare; de asemenea, ar putea să anuleze îmbunătățirile continue din ultimii ani. În plus, modificările aduse normelor privind pensiile administrate privat au sporit imprevizibilitatea și este posibil să fi subminat viabilitatea pe termen lung a acestor pensii. Acest lucru poate limita dezvoltarea piețelor de capital și poate priva economia de o sursă importantă de finanțare pentru investițiile pe termen lung. Investițiile publice și private în infrastructură, educație, sănătate, incluziune socială și inovare ar îmbunătăți productivitatea și creșterea pe termen lung. Investițiile publice au fost modeste în ultimii ani și se preconizează că nu se vor redresa decât într-un ritm lent, în timp ce investițiile private ar putea fi afectate de o incertitudine din ce în ce mai mare. Investițiile în infrastructura de transport, energie și mediu ar consolida potențialul de creștere pe termen lung al economiei și ar avea un impact pozitiv asupra nivelului de trai al populației. Sistemul de învățământ nu îi pregătește suficient pe cursanți pentru ocuparea unui loc de muncă și o mai bună integrare socială. Asigurarea atingerii întregului potențial al forței de muncă din România înseamnă, totodată, și investiții în incluziunea socială și în domeniul sănătății. Creșterea finanțării publice și private pentru inovare ar ajuta economia României să se orienteze către activități cu valoare adăugată mai mare.

Progrese limitate

România a făcut progrese limitate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor din 2018 care i-au fost adresate, în următoarele domenii:

• eforturile de consolidare a respectării normelor fiscale și a colectării impozitelor s-au limitat la actualizarea orientărilor privind înregistrarea caselor de marcat certificate și a utilizării evaluării de risc în auditarea contribuabililor;

• în ceea ce privește achizițiile publice, crearea unui organism central de achiziție și tranziția către achizițiile publice electronice sunt evoluții binevenite, însă alte angajamente în materie de reformă au fost oprite sau chiar inversate;

• dialogul social continuă să fie în mare parte doar de formă;

• accesul la o educație de calitate este foarte inegal, iar dobândirea competențelor de bază și digitale este limitată;

• în sistemul de sănătate, înființarea centrelor de asistență medicală de proximitate a întârziat și mai mult, limitând astfel perspectivele de trecere la serviciile de îngrijire medicală ambulatorie;

• s-au înregistrat progrese limitate în ceea ce privește pregătirea proiectelor de investiții publice și stabilirea priorităților în acest domeniu, iar absorbția fondurilor UE este lentă.

Tot CE arată și domeniile în care nu s-a înregistrat niciun progres: politica fiscal-bugetară, inclusiv adoptarea bugetului anual, se îndepărtează în continuare de la cerințele cadrului bugetar național; salariul minim continuă să fie stabilit de Guvern în mod ad-hoc, iar legea care stabilește un venit minim de incluziune nu este încă în vigoare; procesul decizional rămâne foarte imprevizibil, acte legislative complexe și uneori controversate fiind adoptate prin ordonanțe de urgență, fără o evaluare a impactului sau consultarea părților interesate; guvernanța corporativă a întreprinderilor publice riscă să fie slăbită.

Referitor la gradul de realizare a obiectivelor naționale din cadrul Strategiei Europa 2020, România are rezultate bune în ceea ce privește ratele de ocupare a forței de muncă, emisiile naționale de gaze cu efect de seră, energia din surse regenerabile, eficiența energetică și învățământul terțiar. În privința investițiilor în cercetare și dezvoltare și a părăsirii timpurii a școlii, obiectivele nu sunt încă îndeplinite. România înregistrează rezultate slabe cu privire la cea mai mare parte a indicatorilor din tabloul de bord social pe care se bazează Pilonul european al drepturilor sociale. Nivelul ridicat al creșterii economice a însemnat în practică perspective de angajare mai bune și o majorare a veniturilor disponibile ale gospodăriilor. Însă, în România sunt încă multe persoane care părăsesc timpuriu școala și, deși numărul lor este în scădere, mulți tineri nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare. Acest lucru stârnește îngrijorare cu privire la egalitatea de șanse și accesul la locuri de muncă. România nu are încă un dialog social matur, iar rezultatele sale din tabloul de bord social indică o situație critică în ceea ce privește reducerea sărăciei.

Câteva concluzii

În România, deficitul de cont curent s-a accentuat, iar structura sa ridică semne de întrebare. De la o poziție aproape echilibrată în 2014, deficitul de cont curent a crescut la 3,2% din PIB în 2017 și se preconizează că va continua să se deterioreze. Importurile de bunuri de consum au crescut mult mai repede decât cele de bunuri de capital și de bunuri intermediare. Cu alte cuvinte, deteriorarea contului curent este determinată mai mult de consum decât de investiții, ceea ce nu va sprijini creșterea economică pe termen lung.

Creșterea costurilor cu forța de muncă ar putea afecta capacitatea României de a concura pe plan internațional. Presiunea exercitată asupra salariilor din sectorul privat de nivelurile ridicate de ocupare a forței de muncă, de creșterile salariului minim și de efectele de propagare ale majorărilor salariale din sectorul public poate duce la scăderea competitivității economiei României.

Riscurile pentru sectorul financiar au crescut substanțial. Inițiativele legislative recente, printre care se numără plafonarea retroactivă a ratelor dobânzilor ipotecare și introducerea unei taxe pe activele băncilor legată de rata dobânzii interbancare, pot afecta funcționarea și stabilitatea sectorului financiar, precum și finanțarea pe termen lung a economiei.

Mediul de afaceri și deciziile privind investițiile sunt afectate de caracterul imprevizibil al procesului de elaborare a politicilor. Consultarea părților interesate relevante este limitată, iar evaluările impactului lipsesc sau sunt de slabă calitate.

Oferta de forță de muncă și de competențe nu ține pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Disponibilitatea limitată a personalului calificat, îmbătrânirea populației, mobilitatea internă redusă și emigrarea continuă limitează creșterea economică.

Ratele sărăciei și inegalității veniturilor rămân ridicate, iar disparitățile regionale se accentuează. Unul din trei români continuă să fie expus riscului de sărăcie și excluziune socială, grupurile speciale precum copiii, romii, persoanele cu handicap și persoanele în vârstă fiind cele mai afectate. Inegalitatea veniturilor se situează la unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE, reflectând în parte capacitatea redusă de redistribuire a sistemului fiscal și de securitate socială. Rata inegalității de șanse este, de asemenea, ridicată.

Capacitatea insuficientă a administrației publice limitează posibilitățile de dezvoltare. Birocrația și lipsa unor servicii publice de calitate continuă să afecteze investițiile, iar reforma administrației publice nu progresează decât într-un ritm lent. Sistemul de achiziții publice necesită transparență, monitorizare și supraveghere sporite. Dispersarea resurselor și fragmentarea responsabilităților între diferitele servicii și niveluri ale administrației publice au condus la o furnizare ineficientă a serviciilor publice. Între regiuni, județe și unități administrative mai mici există inegalități în materie de finanțare a serviciilor publice, iar veniturile autorităților locale nu sunt stabile și previzibile.

Pe scurt, concluzia mea este că, de unde Comisia Europeană ne avertiza anul trecut că există riscul să aterizăm forțat – fapt ce nu s-a întâmplat -, România a reușit să aterizeze „blând” pe un teren volatil, în care instabilitatea politică și lipsa de predictibilitate legislativă conduc la incertitudini și la lipsa de încredere a investitorilor în economie.

Daniel Apostol



German
Citește articolul precedent:
Leadership și management, există vreo diferență?

A fi angajat într-o firmă în ziua de azi presupune, de cele mai multe ori, să lucrăm împreună cu alți...

Închide