Ariston Thermo România: Piața de centrale termice a ajuns la maturitate. Unul din trei clienți își înlocuiește centrala veche

Piața locală de centrale termice este susținută în prezent de achizițiile pentru înlocuirea echipamentelor de încălzire instalate în urmă cu 10-15 ani, un procent important de vânzări fiind generat și de proiectele rezidențiale noi, arată datele companiei Ariston Thermo România.

„Potrivit unui studiu realizat de Ariston Thermo Romȃnia în acest an, piața locală de centrale termice este tot mai mult dominată de înlocuirea echipamentelor de încălzire. Dacă la prima achiziție clienții sunt interesați cu precădere de detalii precum silențiozitate sau încălzirea rapidă a apei calde menajere, în cazul ȋnlocuirii, conectivitatea, reducerea consumului și serviciile post-vânzare sunt principalele criterii de cumpărare“, a spus Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Dacă ȋn trecut majoritatea livrărilor erau realizate către gospodăriile debranșate de la sistemul centralizat de ȋncălzire, în ultimii cinci ani ponderea segmentului de ȋnlocuiri a crescut până la aproximativ 35% din totalul vânzărilor, piața fiind susținută acum de clienți care au instalat pentru prima dată o centrală termică ȋn urmă cu 10- 15 ani și sunt deja la cea de-a doua achiziție.

În plus, un procent important este reprezentat de proiectele rezidențiale, segment aflat într-o creștere accelerată.

„Ne așteptăm ca această creștere să continue și în perioada următoare, deoarece înlocuirile de echipamente de încălzire vor fi din ce în ce mai multe, dar luăm în calcul și extinderea rețelei de gaz din zonele rurale, care automat va aduce un val de noi clienți”, a adăugat reprezentantul filialei grupului italian Ariston Thermo.

Potrivit studiului companiei, în prezent clientul este mai bine informat, își ia informațiile ȋn special din mediul online și din recomandări, achiziționează produsele din magazine de proximitate sau lanțuri de specialitate și ține cont de sfaturile instalatorilor și ale consilierilor de vȃnzări.

Începând din 2012, aproximativ un sfert de milion de abonați din România au renunțat la ȋncălzirea centralizată ȋn favoarea instalării unui sistem propriu. În această perioadă, CET-urile din mai multe județe au fost complet desființate, din lipsă de abonați. Ȋn prezent, ȋn Alba, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Ialomiţa, Maramureş, Satu Mare sau Sălaj nu mai există sistem centralizat de ȋncălzire.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale şi de pardoseală, convenţionale şi în condensare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux şi Elco, boilere electrice şi indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiţionat şi panouri solare.

Compania a anunțat joi lansarea noii game de produse One, formată din trei modele de centrale termice pe gaz – Alteas One, Genus One și Clas One – cu un design inovator și cu performanțe ridicate.

Cele trei modele din gama One dispun de puteri de 24-30-35 KW și beneficiază de o garanție de până la șapte ani.

German
Citește articolul precedent:
Continental a produs 200 de milioane de anvelope la Timişoara

Grupul german Continental, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de componente auto, a produs anvelopa cu numărul 200 de...

Închide