Athénée Palace Hilton are un nou director de operațiuni

Georg Pucker, cu o experiență de peste 15 ani în industria ospitalității, a preluat funcția de director de operațiuni al hotelului Athénée Palace Hilton din Capitală.

„Suntem încântați să îi urăm bun venit lui Georg. Datorită experienței sale în gestionarea tuturor departamentelor operaționale și a relațiilor cu clienții, este persoana potrivită pentru această poziție și suntem bucuroși să-l avem în echipa noastră. Georg va fi responsabil cu supervizarea tuturor zonelor de operațiuni și va asigura menținerea calității serviciilor în cadrul hotelului nostru”, a declarat Aykut Korkmaz, directorul general al Athénée Palace Hilton.

Pucker a ocupat recent poziția de manager de operațiuni la Hilton Köln, unde a condus toate departamentele operaționale, inclusiv zona de Food & Beverage, restaurantele hotelului, zona de banqueting, bucătăria, recepția, relațiile cu clienții, housekeeping și departamentul tehnic.

Anterior, el a petrecut trei ani la Hilton Dusseldorf, în calitate de Food & Beverage Service Manager. Totodată, Pucker a deținut poziții în Hilton Munich Park și în alte hoteluri din Frankfurt și Munchen.

Referindu-se la noua sa poziție în cadrul Athénée Palace Hilton, Pucker a declarat: „Sunt foarte mândru să fac parte din acest hotel cu o moștenire istorică atât de bogată și să mă alătur unei echipe fantastice de profesioniști locali și internaționali. Athénée Palace Hilton București și Hilton sunt cunoscute pentru calitate și pentru crearea de experiențe deosebite pentru oaspeți și pentru membrii echipei, iar scopul meu și al echipelor pe care le voi conduce este de a ridica aceste servicii la un nivel și mai înalt. Bucureștiul este un oraș foarte atractiv și prietenos, cu un mix generos de turism de afaceri și de agrement, unde întrevăd oportunități deosebite în a duce mai departe renumele hotelului atât pe piața internațională cât și pe cea locală.”

Athénée Palace Hilton este unul dintre cele mai sofisticate și prestigioase hoteluri ale Bucureștiului. Construit în 1914, hotelul este un adevărat punct de reper istoric situat în inima orașului, în Piața Revoluției.

Hilton este lider la nivel mondial în industria ospitalității, cu un portofoliu alcătuit din 14 brand-uri ce cuprind peste 5.500 de hoteluri și proprietăți  cu aproape 825.000 camere, în 103 țări și teritorii.

German
Citește articolul precedent:
Romanian Automotive Summit
Romanian Automotive Summit

Parteneriatul Auto Român (PAR), Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)...

Închide