Bani contra stat de drept

Colaj Analiza

Puține teme revin pe agenda europeană cu o asemenea încăpățânare precum o face ideea de a crea o dependență între eliberarea fondurilor de coeziune și respectarea standardelor în materie de stat de drept.

Mult timp, în Uniunea Europeană și precursoarele sale, Justiția a fost considerată una din competențele esențiale naționale – în timp ce statele membre delegau Bruxellesului tot mai multe atribuții în politica economică, ele păstrau competențele de organizare a magistraturii și de decizie în dreptul civil, penal, administrativ și procesual. Statul de drept nu era o temă – el se prezuma, atât timp cât din Uniune făceau parte democrații occidentale. După 1990, când a început un proces de apropiere între fostele state comuniste din estul Europei și Uniune, țările membre mai vechi au simțit totuși nevoia să includă și existența statului de drept printre condițiile pe care un stat trebuie să le respecte dacă dorește să devină membru. Printre criteriile stabilite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993, pe lângă economia de piață funcțională a apărut și „stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protejarea minorităților”.

Experiența a arătat însă că după aderarea unei țări, instrumentul criteriilor de la Copenhaga are efect zero. Din momentul în care o țară devine membru cu drepturi depline, instituțiile Uniunii nu prea mai au pârghii de a impune respectarea standardelor privind statul de drept. Procedura de infringement se aplică la încălcări concrete ale dreptului comunitar, nu atunci când un membru afectează statul de drept prin decizii naționale. Este adevărat că există și articolul 7 din Tratatul de funcționare a UE. Acesta prevede o procedură de retragere a unor drepturi pentru o țară unde se constată un risc sistemic pentru statul de drept. Mecanismul este însă greoi, iar sancțiunile, care merg până la retragerea dreptului de vot în Consiliu, sunt considerate extrem de dure – motiv pentru care aplicarea articolului 7 este supranumită și „opțiunea nucleară”.

La rândul său, așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, aplicat României și Bulgariei încă de la aderarea din 2007, nu este nici el prea eficace. Comisia Europeană merge în cele două țări, redactează rapoarte în care laudă progresele și critică atacurile la statul de drept, dar dincolo de recomandări, Bruxellesul are mâinile legate.

Mai multe evenimente, survenite în special după 2010, au demonstrat că dacă Uniunea Europeană ține ca membrii săi să respecte statul de drept, e nevoie de pârghii potrivite. Mai ales în România, Ungaria și Polonia, puterea politică a făcut unele modificări în sistemul judiciar, care afectează în optica Comisiei Europene independența magistraților și astfel existența statului de drept. Tonul reproșurilor de la Bruxelles s-a înăsprit, la fel și replicile din București, Budapesta și Varșovia – iar conflictul a culminat prin activarea articolului 7 în cazul Poloniei. Însă nici spectrul sancțiunilor politice nu a convins Varșovia să bată în retragere și să-și pondereze apetitul de schimbări în Justiție – cu atât mai mult cu cât Ungaria și-a declarat sprijinul pentru țara vecină.

De-a lungul ultimilor ani s-a vorbit ca atare tot mai insistent despre faptul că singurul argument la care sunt sensibile statele membre ar fi cel financiar. A apărut în discuție posibilitatea ca Uniunea Europeană să condiționeze acordarea fondurilor de coeziune, prin care statele beneficiare sunt ajutate să reducă decalajul față de țările dezvoltate.

Momentul actual pare să fie propice unei dezbateri intense pe această temă: pe de-o parte, în 2021 începe un nou cadru financiar, iar pe de-altă parte, prin ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se creează o gaură de 10 miliarde de euro în viitorul buget, iar cei chemați să o acopere sunt ceilalți mari contribuabili neți.

Pozițiile acestora sunt destul de clare. În februarie, președintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o campanie pentru reformarea Uniunii Europene, spunea deschis că se va opune unui buget care va ajuta divergențele sociale, fiscale sau de valori. Țările care iau banii și își bat joc de regulile și valorile UE ne iau de proști, a sugerat el. Un apropo mai mult sau mai puțin clar la adresa Poloniei, României și Ungariei, care la nivelul lui 2016 au beneficiat de alocații masive din bugetul UE – de până la 7 miliarde euro.

Din Germania, mesajul e mai diplomatic, dar totuși limpede. Într-un document de poziție comun al guvernului federal și al Landurilor cu privire la politica de coeziune a UE după exercițiul financiar din 2020, se recomandă Comisiei Europene „să analizeze posibilitatea ca primirea de fonduri comunitare de coeziune să fie cuplată și cu respectarea unor principii fundamentale privind statul de drept”.

Iar la mijlocul lui aprilie, ministrul italian de externe, Angelino Alfano, spunea la Bruxelles că în contextul discuțiilor despre bugetul viitor, ar trebui ca Uniunea să reflecteze asupra legăturii dintre fondurile pe care le acordă și respectul pentru statul de drept.

Dar nu doar unele state membre iau serios în calcul introducerea unor condiții care țin de statul de drept pentru acordarea de fonduri, ci și instituțiile UE.

Încă din iunie 2017, Günther Oettinger, comisarul pentru Buget și Corina Crețu, comisar pentru Politici Regionale, au prezentat un document de reflecție în care se vorbește de relația clară dintre statul de drept și o execuție eficientă a investițiilor private sau publice susținute de la bugetul european. Proiectele ar trebui să primească finanțare în funcție de plusvaloarea pe care o aduc Uniunii, iar aceasta poate fi măsurată pe baza unor criterii între care apare și cel al statului de drept, pe lângă respectarea obiectivelor și îndatoririlor din tratatele europene, existența unui bun public de dimensiuni europene, subsidiaritate, sau valori precum pacea și democrația.

Nu în ultimul rând, comisarul pentru Justiție, Vera Jourova spunea toamna trecută într-un discurs ținut la Helsinki că este nevoie ca fondurile europene să fie folosite mai bine pentru respectarea statului de drept. În opinia sa personală ar trebui să existe o condiționalitate mai strânsă între statul de drept și fondurile de coeziune – fără stat de drept nu va exista o politică regională și de coeziune eficientă, deoarece corupția și frauda își vor pune amprenta pe ele.

Dar nu toată lumea apreciază corelarea fondurilor de coeziune cu statul de drept. Polonia a anunțat că nu va accepta o asemenea abordare. Ministrul de Externe de la Varșovia a afirmat la un post polonez de radio că fondurile structurale nu sunt acte de caritate, ci o modalitate de a egaliza șansele de pornire. Polonia și-a deschis piețele pentru firmele străine, care obțin aici profituri substanțiale, și a obținut în schimb dreptul la o compensație sub forma fondurilor structurale.

Nici președintele Klaus Iohannis, considerat la Bruxelles unul din principalii promotori ai statului de drept în România, nu este de acord cu ideea – ea ar contraveni regulilor Uniunii, afirmă el.

Și chiar în Comisia Europeană se aud critici: Comisarul Corina Crețu spunea revistei germane Der Spiegel că nu poți pedepsi o populație pentru ce face guvernul ei.

Dincolo de declarațiile politice, în noiembrie anul trecut a apărut însă un document mai tehnic, care acoperă mai bine detaliile unui posibil mecanism de corelare a banilor europeni cu statul de drept și care încearcă să demonteze și unele dintre contraargumente. El este redactat de trei experți: Carl Dolan și Jasna Šelih de la Transparency International și Ian Bond de la Centre for European Reform, un think tank de la Bruxelles, sub sigla căruia a fost publicat.

Ca prim pas, documentul propune evaluări periodice ale funcționării statului de drept în toate statele membre. Agenția pentru Drepturi Fundamentale strânge deja date relevante în acest sens, iar mandatul ei ar putea fi extins. Informații se pot obține și de la Consiliul Europei și de la socie­tatea civilă. Pe baza acestor evaluări, Comisia ar putea analiza dacă sunt probleme cu statul de drept și – dacă există – cât de grave sunt. Pentru încălcări mai puțin serioase, statul în cauză ar putea fi obligat să prezinte un plan de conformare. Pentru probleme mai grave, Comisia ar putea suspenda fondurile și trece la monitorizări și verificări. Suspendarea nu e lipsită de precedente, menționează documentul: în 2012, Comisia Europeană a oprit jumătate din fondurile destinate Ungariei, pentru că deficitul bugetar depășea limitele stabilite de UE – după ce Consiliul a constatat că Ungaria a corectat deficitul excesiv, banii au curs din nou.

Iar pentru a nu afecta disproporționat regiuni sărace și populații vulnerabile, banii ar putea eventual direcționați nemijlocit către ele. Țările care performează la capitolul stat de drept ar putea fi pe de altă parte răsplătite cu fonduri suplimentare, au sugerat experții.

 

de Alex Gröblacher



German
Citește articolul precedent:
728x90
Specialiștii Deloitte România susțin seminarul „Totul despre originea mărfurilor. De la teorie la practică” – Oradea

BusinessMark Event Management alături de Deloitte România anunță organizarea seminarului „Totul despre originea mărfurilor. De le teorie la practică”, ce...

Închide