BCR a încheiat anul trecut cu un profit de aproape 920 milioane lei

Banca Comercială Română (BCR), aflată în portofoliul grupului financiar austriac Erste, a raportat în 2015 un profit net de 918,9 milioane lei (206,8 milioane euro), revenind pe plus după pierderile masive din anul anterior, de 2,8 miliarde lei.

”Pe baza rezultatului operaţional de 1.561,5 milioane lei (351,3 milioane euro), BCR a realizat un profit net de 918,9 milioane lei (206,8 milioane euro) în anul 2015, susţinut de eliberări de provizioane de risc, mulţumită rambursărilor aferente portofoliului de credite neperformante, determinate de capacităţi sporite de procesare şi recuperare a acestora, precum şi de o situaţie economică mai bună”, arată reprezentanții băncii.

Ponderea împrumuturilor neperformante a scăzut la 20,2%, comparativ cu 25,7% în decembrie 2014.

Volumul creditelor noi în monedă naţională s-a ridicat la 5 miliarde lei, pe segmentul de retail, respectiv la 3,6 miliarde lei pe cel corporate.

BCR a acordat anul trecut peste 8 miliarde de lei credite noi în economie şi a scăzut ratele lunare pentru mai mult de 30.000 de clienţi, declară Sergiu Manea, CEO al BCR.

“Există în acest moment o serie de provocări neaşteptate pentru sectorul financiar local, nu în ultimul rând o dezbatere aprinsă despre modul în care instituţiile bancare ar trebui să sprijine economia.  Suntem hotărâți să identificăm, împreuna cu toate părţile interesate, calea corectă de a susţine un program de dezvoltare solid, ancorat în stabilitate, creştere economică şi acces sustenabil la servicii financiare, asigurând totodată o protecţie adecvată debitorilor deveniţi cazuri sociale”, a adăugat el.

Cheltuielile au crescut cu 2,6% faţă de anul anterior, ca urmare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de operare a băncii.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 13%, la 1,99 miliarde lei (448,3 milioane euro), iar veniturile nete din comisioane au crescut cu 2%, la 752,2 milioane lei (163,2 milioane euro).

La 31 decembrie 2015, depozitele de la clienţi erau în creştere cu 6,8%, la 42,62 miliarde lei (9,42 miliarde euro), determinate de evoluţia pozitivă a depozitelor retail şi IMM.

Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă.

”BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei”, mai arată instituția financiară.

BCR dispune de o rețea de 511 unităţi de retail, 21 de centre de business şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor.

Banca deţine cea mai mare reţea de echipamente de auto-servire bancară din ţară – aproximativ 2.600 echipamente (ATM-uri, Maşini Multifuncţionale, Terminale Automate de Plăţi, Maşini de schimb valutar) şi 12.000 de terminale POS pentru plăţile prin card la comercianţi.

German
Citește articolul precedent:
Tinerii români pot studia în Germania printr-un program sponsorizat de Lidl

Elevii români care vorbesc limba germană pot urma cursurile universitare în Germania, la Heilbronn, printr-un program finanțat de retailerul Lidl....

Închide