Belgienii de la Sonaca au deschis o fabrică de componente pentru avioane la Cluj

Sonaca Aerospace Transilvania, subsidiara locală a grupului belgian Sonaca, a inaugurat vineri o fabrică de componente pentru avioane în comuna Moldovenești, județul Cluj.

„Sonaca Aerospace Transilvania este dovada că România poate fi prima opțiune pentru investitori din perspectiva forței de muncă înalt specializate, a climatului investițional foarte bun, a preocupării permanente a autorităților locale și centrale de a oferi facilități  mediului de afaceri și a unei educații tehnice valoroase”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prezent la eveniment.

Investiția a fost cofinanțată printr-un ajutor de stat în valoare de 24,1 de milioane de lei (5,4 milioane de euro), asigurat de Guvernul României.

În prezent, fabrica are 30 de angajați, iar numărul lor va crește până la 200, în anii următori.

Sonaca Aerospace Transilvania este parte a grupului belgian Sonaca, specializat în dezvoltarea, producția, ansamblarea și testarea de structuri și sisteme pentru industria aerospațială, destinată uzului civil sau militar. Printre acestea se numără componente ale aripilor aeronavelor sau fuselaje complexe.

Sonaca deține facilități de producție în Europa, America de Nord, America de Sud și China.

German
Citește articolul precedent:
Continental angajează peste 180 de oameni la Brașov

Grupul german Continental, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto la nivel mondial, vrea să recruteze peste 180...

Închide