Bilete de la 39 de euro pentru călătorii cu trenul la Viena

CFR Călători recomandă celor care doresc să viziteze capitala Austriei oferta Smart Tickets, prin care își pot achiziționa bilete ieftine de tren, la tarife care pornesc de la 39 de euro.

Această ofertă este valabilă doar la trenul international „DACIA” București – Viena şi retur. Trenul este format din vagoane de dormit, cuşetă, clasă şi un vagon restaurant (circulă pe distanţa Bucureşti – Simeria şi retur).

Trenul soseşte în fiecare dimineaţă la Viena Hauptbahnhof, la ora 08:18, și pleacă spre Bucureşti Nord, din Viena, în fiecare seară, la ora 19:42.

Prețul pentru o  călătorie București Nord – Viena cu oferta Smart Tickets începe de la 39 euro la vagon clasa a 2-a și de la 49 euro la vagon cușetă. Fără ofetă, biletul costă 69 euro la vagon clasa a 2-a, 81,3 euro la vagon cușetă (cabină de șase locuri) şi 93 euro la vagon dormit (cabină de trei locuri).

Biletele la acest tren includ rezervarea locurilor până la Viena și pot fi cumpărate de la casele de bilete CFR Călători din staţiile şi agenţiile deschise traficului internaţional şi din orice punct de vânzare bilete din Europa.

CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată.

German
Citește articolul precedent:
Austriecii de la S IMMO au început construcția proiectului de birouri THE MARK în Capitală

Compania austriacă specializată în investiții imobiliare S IMMO a început construcția complexului de birouri THE MARK, amplasat pe noul bulevard...

Închide