BMW vrea parteneriate cu firme românești din industria IT

Reprezentanții producătorului german de automobile de lux BMW s-au întâlnit, joi, cu companii românești din industria IT, pentru încheierea unor parteneriate în vederea dezvoltării de soluții software cu aplicabilitate în industria auto.

„Prin acest parteneriat între sectorul IT din România și BMW Group, ne aliniem tendinței europene de digitalizare a industriei, acest proiect fiind o evidență a progresului digital și tehnologic din țara noastră și o recunoaștere internațională a calităților specialiștilor IT care activează în echipele companiilor internaționale de top. Prezentul proiect evidențiază faptul că România este un bun teren pentru investiții (…)”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prezent la eveniment.

Industria IT joacă un rol tot mai accentuat în industria auto. BMW Group, companie cu tradiţie în inovaţie şi digitalizare, a demarat anul trecut, în România, un proiect de identificare de posiblităţi noi de colaborare cu parteneri şi furnizori din industria software.

În anul 2007 a fost prezentată strategia care definea perioada de dezvoltare a companiei BMV Group, inclusiv lansarea brand-ului BMW i și a programului BMW Efficient Dynamics.

Noua strategie pe termen mediu şi lung, Strategy NUMBER ONE > Next, care are digitalizarea în prim plan, a fost lansată în martie 2016.

„BMW Group a dezvoltat o serie de parteneriate strategice importante care să susţină dezvoltarea de tehnologii noi, precum cea a condusului autonom. Tot pentru a susţine dezvoltarea condusului autonom, BMW Group a anunţat în decembrie 2016 deschiderea unui centru de competenţe lângă München. În prezent, BMW Group are aproape 600 de angajaţi în acest domeniu. Majoritatea este reprezentată de dezvoltatori de software – iar numărul acestora este în creştere”, arată ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Grupul german investeşte şi în afaceri start-up, prin intermediul BMW i Ventures, ceea ce permite concernului să identifice şi să răspundă rapid la tendinţele mobilităţii la nivel global.

German
Citește articolul precedent:
Studiu Honeywell: Costuri mai mari la încălzire, din cauza ineficienței energetice. Unul din patru români se împrumută pentru a plăti factura

Aproape șase din zece consumatori casnici din România sunt preocupați de costul facturilor la energie, însă mai mult de 40%...

Închide