BURSA DE VALORI BUCUREȘTI ORGANIZEAZĂ PE 27 ȘI 28 MAI 2016 A DOUA EDIȚIE A “BANII TĂI EXPO”

Bursa de Valori București (BVB) va organiza, pe 27 și 28 mai 2016, în Piața Universității din București, a doua ediție a expoziției financiare Banii Tăi Expo, împreună cu Depozitarul Central, societăți de brokeraj, fonduri de investiții, fonduri de pensii, companii de asigurări de viață și companii listate la bursă. Inima Bucureștiului va deveni, pentru două zile, punctul central de interes pentru detalii despre economisire și investiții, administrarea banilor, piață de capital și un spectru larg de servicii financiare disponibile celor care vor să investească în viitorul lor.

Evenimentul va începe printr-o deschidere oficială a ședintei de tranzacționare cu invitați speciali, iar pe parcursul celor două zile vor avea loc seminarii educaționale Fluent în Finanțe, seminarii speciale despre administrarea banilor, precum și interviuri cu participanții la expoziție. Evenimentul va fi, de asemenea, transmis live prin intermediul partenerilor media, dar si pe www.bvb.ro, precum și pe pagina noastră de Facebook.

“Una dintre pietrele de temelie ale activității Bursei de Valori București este educația, iar “Banii Tăi Expo” este un proiect de top pe care Bursa de Valori București l-a demarat în ultimul an. De la elevi și studenți, angajați ai marilor corporații cu sediul în România la care am ajuns prin intermediul proiectului “Fluent în Finanțe”, până la persoane fizice care au participat la Forumul Investitorilor Individuali, Investor Day și alte evenimente speciale organizate în București și în țară – creăm oportunități pentru cei care doresc să facă primii pași spre investiții”, a declarat Lucian Anghel, Președinte Bursa de Valori București.

Depozitarul Central va fi și în acest an unul dintre partenerii principali ai “Banii Tăi Expo”. Depozitarul Central face demersuri pentru ca vizitatorii târgului  să poată afla pe loc și gratuit dacă sunt acționari, prin eliberarea unei confirmări. De asemenea, deținătorii de instrumente financiare care nu sunt clienți ai unei case de brokeraj și doresc încasarea sumelor de bani/dividendelor în contul bancar, vor putea înregistra tot gratuit codul IBAN, pe baza unui extras de cont de la bancă, în original. Peste 8,5 milioane de români apar în evidenţele Secţiunii I a registrului Depozitarului Central – adică au acţiuni la firmele listate (sau cele între timp delistate), însă nu le-au transferat la nicio firmă de brokeraj în vederea tranzacţionării. Dintre aceştia, aproximativ patru milioane au conturi bancare, astfel că pot încasa dividende direct în contul bancar daca își înregistrează codul IBAN.

“Salutăm inițiativa Bursei de Valori București de a continua târgul “Banii Tăi Expo” și suntem onorați să fim parteneri principali ai acestui eveniment, important în procesul de educare financiară a publicului larg. Și anul acesta, intenționăm să oferim participanților la târg o serie de servicii gratuite, cu scopul de a îi aduce mai aproape de piață și de a le face cunoscute serviciile instituției noastre”, a declarat Marius Moldovan, Președinte Depozitarul Central.

Partenerii confirmați până în acest moment sunt: BCR, BT Securities, BT Asset Management, Depozitarul Central, Estinvest, Intercapital Invest, OTP Asset Management, Prime Transaction, Tradeville, Erste Asset Management, NN Investment Partners, NN Pensii, BCR Pensii, NN Asigurări, Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice.

German
Citește articolul precedent:
Bosch a investit anul trecut 40 milioane euro în România și planifică investiții suplimentare în 2016

Grupul Bosch a investit aproximativ 178 milioane lei (40 de milioane euro) în România în 2015 și planifică investiții suplimentare...

Închide