BusinessMark a organizat pentru prima dată evenimentul „HR Business Strategist” la Timișoara

  • Aproximativ 100 de reprezentanți de resurse umane, din Timișoara, au aflat care sunt provocările și tendințele domeniului în care activează;
  • Conferința „HR Business Strategist – Timișoara” a reunit 15 specialiști de HR din companii precum: ZF TRW, Signal Iduna, GfK, 7card, Depanero, Selgros, Romanian Software, Aon, NTT Data, Marionnaud, BenefitOnline, Supremia Grup, Lidl, Evozon Systems și LeoHR.

 BusinessMark a organizat pentru prima dată în Timișoara conferința „HR Business Strategist”. Scopul întâlnirii a fost de a crea un dialog între specialiștii care coordonează departamentele de resurse umane din Timișoara și reprezentanții cu experiență în companii cu renume, la nivel național.

Conferința „HR Business Strategist”, ediția organizată în orașul Timișoara, s-a desfășurat în trei sesiuni, iar printre temele abordate amintim: rolul coordonatorului de resurse umane la nivel de business strategy & development, result-centric leadership, career mapping for millennials, sharing economy, cultura organizațională ca factor diferențiator, career development & team management.

Timișorenii au avut oportunitatea să interacționeze cu următorii speakeri:

  • VALENTINA MORODAN (HR Manager, Divizia Volane și Driver Airbag, ZF TRW);
  • SORIN ANGHEL (Regional Sales Manager, Signal Iduna);
  • RALUCA AVRĂMESCU (HR Manager, GfK);
  • ANDREI CREȚU (Co-Fondator, 7card);
  • IONELA PETRESCU (HR Manager, Depanero);
  • ANTONETA GALEȘ (Director of Communication and Organisational Development, Selgros);
  • MARIAN HANGANU (Sales Manager, Romanian Software);
  • VIRGINIA PĂUNA (Project Leader, Aon Best Employers Study);
  • SERGIU TAMAȘ (Head of HR, NTT Data);
  • ANDREEA DOBRE (HR Manager, Marionnaud);
  • STELIAN BOGZA (Co-Founder, BenefitOnline);
  • OANA PIPER (HR Manager, Supremia Grup);
  • ALINA GHIȚĂ (Head of Talent Management, Lidl);
  • LIANA PRECUP (HR Manager, Evozon Systems);
  • LEONARD RIZOIU (Managing Director, LeoHR).

În urma evenimentului, au fost trasate câteva concluzii: în 2017, piața muncii se află pe un trend ascendant, iar una dintre preocupările companiilor este să crească gradul de retenție în rândul angajaților. Rolul reprezentanților în resurse umane devine din ce în ce mai important în construirea unor strategii puternice de employee engagement, dar și în relația pe care o stabilesc cu top managementul. De asemenea, s-a discutat despre contribuția managerilor de resurse umane, la nivel strategic, în companie. În cadrul conferinței, au fost prezentate exemple de bune practici și instrumente de măsurare a implicării pentru o bună evoluție a strategiilor la acest nivel.

Conferința „HR Business Strategist” a reunit specialiști și lideri care coordonează departamentele de resurse umane: Directori Generali, HR Managers, HR Business Partners, General HR Specialists, Senior HR Consultants și antreprenori.

 

German
Citește articolul precedent:
Deloitte România organizează seminarul „Totul despre originea mărfurilor – de la teorie la practică”

Deloitte România alături de BusinessMark Event Management anunță organizarea seminarului interactiv „Totul despre originea mărfurilor – de la teorie la...

Închide