Cămașa națională e mai aproape decât haina europeană

Președintele României, Klaus Iohannis, a contabilizat la începutul acestei veri câteva succese de politică externă, dintre care ies în evidență vizita în Statele Unite și întâlnirea de la Washington cu Președintele Donald Trump și, ceva mai recent, la 23 iunie, discuțiile cu proaspăt alesul președinte al Franței, Emmanuel Macron, în marja Consiliului European de la Bruxelles. Relația cu SUA e excelentă, Iohannis și Trump s-au înțeles perfect, inclusiv în ceea ce privește angajamentul american în favoarea articolului 5 din Tratatul NATO și, în contrapartidă, asumarea unor obligații financiare mai robuste în ceea ce privește înzestrarea armatei. În Uniunea Europeană, relațiile sunt mai spinoase, iar simptomatică este și tematica întâlnirii lui Iohannis cu noul lider de la Paris, care a inclus viitorul directivei europene privind lucrătorii detașați.

Directiva 96/71/CE – sau mai bine zis revizuirea ei – este unul din cele mai controversate subiecte actuale în dezbaterea internă din UE, alături de alte subiecte de contre între membrii mai vechi și cei mai noi ai Uniunii: refuzul acceptării de refugiați, deficitele de democrație sau decalajele în privința calității mărfurilor comercializate pe piețele din estul continentului.

Actul normativ a fost adoptat în 1996, când statele din estul Europei nu erau încă membre ale Uniunii. Scopul său era de a proteja drepturile lucrătorilor trimiși pe o durată relativ scurtă de timp să muncească într-o altă țară, o situație tot mai des întâlnită în condițiile libertății pieței comune – de exemplu, atunci când o firmă se angaja să repare un utilaj livrat în altă țară. Directiva garantează un set minim de drepturi, printre care și cel că lucrătorii detașați nu pot fi plătiți sub salariul minim din țara în care erau trimiși să lucreze. Firma angajatoare trebuie apoi să respecte perioadele maxime de lucru şi perioadele minime de odihnă și durata minimă a concediilor anuale plătite.

După valurile de extindere a Uniunii din 2004 și 2007, problema nu se mai punea însă doar din perspectiva drepturilor unor lucrători individuali. Între 2010 și 2014, numărul detașărilor a crescut cu aproape 45%, în anul 2014 au existat 1,9 milioane de lucrători detașați. Foarte repede, în vest, domenii precum industria de construcții, a procesării cărnii sau cea a transporturilor, din cauza decalajelor majore dintre nivelurile salariale dintre estul și vestul continentului, au început să se constate abuzuri – noțiunea de dumping salarial devenea un cuvânt la ordinea zilei. Apăreau adevărate rețele de agenții de muncă temporară și subcontractori, foarte greu de controlat, care trimiteau lucrători ieftini din est în vest. Acestea eludau legea prin tot felul de trucuri – plăteau pe hârtie salariul minim, dar scădeau lucrătorilor din salariu contravaloarea echipamentelor de protecție sau le impuneau costuri absurde de cazare, uneori de sute de euro lunar pentru o saltea într-un dormitor comun.

Uniunea Europeană a luat măsuri, iar în 2014 a adoptat o nouă directivă, prin care urmărea să pună mai bine în practică Directiva pentru lucrătorii detașați. Acest nou act normativ nu aducea modificări majore de sistem, ci își propunea să abordeze mai ales problemele legate de fraudă și de eludarea regulilor. Printre altele, directiva îmbunătăţeşte cooperarea dintre autorităţile naţionale responsabile de detaşarea lucrătorilor; stabileşte cerinţe pentru întreprinderile care detaşează lucrători şi abilitează sindicatele să întreprindă acţiuni juridice sau administrative împotriva angajatorilor.

Directiva, cu termen de transpunere în 2016, pune la dispoziţia autorităţilor naţionale instrumente eficace pentru a face distincţia între detaşările reale şi abuzuri sau eludări ale legii. De exemplu, autorităţile dintr-un stat gazdă pot solicita autorităţilor din statul de origine să verifice dacă întreprinderea care face detaşarea desfăşoară în mod real activităţi substanţiale, altele decât cele pur administrative, în ţara respectivă.

Doar că nici această nouă directivă nu a mulțumit pe toată lumea. Sub presiunea campaniilor electorale, tot mai multe forțe politice și guverne naționale din statele occidentale au cerut Uniunii Europene o protecție sporită pentru forța de muncă autohtonă. Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburgul, Olanda și Suedia s-au exprimat într-o scrisoare comună în favoarea modernizării directivei, cu scopul de a stabili principiul remunerației egale pentru aceeași muncă. În Franța, Emmanuel Macron a făcut din amendarea directivei lucrătorilor detașați o prioritate.

Însă încă de dinainte de alegerile din Franța, în martie 2016, Comisia Europeană a făcut publice intențiile de modificare a Directivei 96/71/CE , motivând printre altele că din 1996 şi până în prezent, diferenţele salariale s-au accentuat, întreprinderile au profitat de situaţie şi au utilizat detaşarea ca modalitate de exploatare a acestor diferenţe și că diferenţele semnificative dintre salarii distorsionează condiţiile de concurenţă echitabile între întreprinderi. Ca atare, principala modificare se referă la nivelul de salarizare la care are dreptul un lucrător detaşat, fiind prevăzută aplicarea aceloraşi norme privind remunerarea din statul membru gazdă, astfel cum sunt stabilite prin lege sau prin convenţii colective de aplicare generală. Lucrătorii detaşaţi şi cei locali vor fi, prin urmare, supuşi aceloraşi norme în ceea ce priveşte salarizarea.

Mai ales statele din estul continentului au reacționat, arătând Comisiei un așa-numit cartonaș galben. 11 state membre (Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia) au trimis avize motivate în care susțineau că propunerea încalcă principiul subsidiarității. În schimb, parlamentele naționale din cinci state membre mai vechi (Franța, Italia, Portugalia, Spania și Regatul Unit) au exprimat opinii conform cărora propunerea Comisiei este compatibilă cu principiul subsidiarității. În iulie 2016, Comisia a respins obiecțiile, iar procesul de revizuire continuă.

Dincolo de rezervele privind o posibilă încălcare a principiului subsidiarității, parlamentele celor 11 state membre titulare ale acțiunii au mai adus și argumente de natură economică.

Camera Deputaților din România considera de exemplu într-o hotărâre din aprilie 2016 că o convergenţă a nivelurilor salariale se poate realiza doar printr-un proces de dezvoltare economică şi că propunerea de directivă nu va reuşi să introducă egalitatea de remunerare prin măsurile prezentate; în schimb, ea va determina eliminarea de pe piaţa internă a numeroşi operatori economici din noile state membre şi va provoca serioase pierderi de locuri de muncă.

Patronatele din Europa au păreri împărțite, dar cele din estul Europei – alături de organizația europeană BusinessEurope – resping în general o revizuire a directivei europene. În România, Consiliul Național al IMMurilor (CNIPMMR) nu susține revizuirea. Printre motivele invocate se numără faptul că principiul ca pentru lucrătorii detaşaţi să se aplice aceleaşi norme de salarizare ca cele pentru salariaţii locali este incompatibil cu o piaţa unică veritabilă, diferenţele de salarizare constituind un element legitim al avantajului competitiv pe care îl au prestatorii de servicii. În plus, acest principiu nu ar fi fezabil în practică, afirmă CNIPMMR, pentru că furnizorii de servicii transfrontaliere suportă costuri care nu sunt asumate de către furnizorii locali – angajatorii locali plătesc pentru angajaţii lor doar salariile personalului, impozitele şi contribuţiile de asigurări, în timp ce pentru lucrătorii detaşaţi, angajatorii trebuie să plătească în plus cheltuielile de transport, cazare și diurnă pentru lucrătorii detaşaţi. Diferenţele semnificative dintre salarii nu distorsionează condiţiile de concurenţă echitabile între întreprinderi, costul total al unui furnizor de servicii transfrontaliere nefiind semnificativ mai mic decât cel suportat de întreprinderile locale, iar profitul unui prestator transfrontalier având marje foarte scăzute, pentru a fi competitiv. Trebuie luate în considerare diferenţele existente în mod obiectiv între statele membre, care rezultă din nivelurile diferite de dezvoltare economică, sistemele fiscale, reglementările legislaţiei muncii şi a sistemelor de protecţie socială.

Organizația atrage atenţia că instituirea principiului egalității normelor de salarizare va limita drastic pentru IMMurile din România libertatea de a presta servicii pe piaţa unică, cu efecte negative semnificative, printre care reducerea activităţii sau închiderea întreprinderilor și concedieri aferente.

Sindicatele din Europa sunt mai unite și susțin în corpore o revizuire. Confederația Europeană a Sindicatelor acuză într-o poziție chiar o alianță imorală între guvernele naționale și BusinessEurope, cerând Comisiei Europene să nu cedeze.

Discuția s-a mutat acum în Parlamentul European, al cărui plen va discuta despre propunerile de revizuire cel mai devreme după pauza de vară.

de Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
III. Cum mă ajută auto-observarea să ­dobândesc mai multă libertate interioară

În ultimele două materiale am vorbit despre scenarii de viață și principii de credință; ați observat, probabil, cât de mult...

Închide