Ce altceva mai pot să fac?

Foto: chekman1 / depositphotos.com

De curând țineam în mână o ediție a unei reviste germane cu titlul „Cine mai sunt eu?”. Se vorbea despre părți nevăzute ale personalității noastre, despre cum le putem recunoaște și dezvolta. Acest subiect mi s-a părut atât de interesant, încât aș dori să împărtășesc cu voi câteva gânduri.

Cu toții ne amintim de visele noastre din copilărie – sper că ați avut! – visam să devenim astronaut, explorator sau poate doctor, asistentă medicală sau câte altele! Fiecare cu fantezia lui. Dar câți dintre noi au devenit ceea ce și-au dorit de mici? Eu cred că foarte puțini. Cel mai probabil, s-a întâmplat să ne decidem la un moment dat asupra unei profesii sau a unui loc de muncă și apoi să ne dezvoltăm pe această cale de orientare, indiferent dacă ne-a plăcut sau nu cu adevărat, fără multe alte întrebări. La un moment dat s-a instalat rutina, care ne-a lăsat doar un spațiu restrâns de joc, eventual cu un singur rol. Am uitat să mai visăm sau să ne mai cercetăm pe noi înșine.

Dar, viața este atât de captivantă! La o privire atentă și o analiză onestă, aproape toți recunoaștem că avem nevoie să jucăm mai mult de un singur rol, altfel totul devine cam plictisitor. Psihiatrul Carl Gustav Jung a cercetat subiectul și a dezvoltat conceptul de arhetipuri, tipare psihice ancorate în subconștientul colectiv al omului. Jung a descris cel puțin 12 dintre aceste arhetipuri, mai mult sau mai puțin activate, cum ar fi mama, războinicul, înțeleptul, clovnul, rebelul, magicianul etc. Dacă analizați mai atent aceste tipare, poate că se naște întrebarea: „Ce altceva aș mai putea fi?”.

În multe țări, se țin carnavaluri, câteva zile pe an, ocazie cu care oamenii se costumeză și intră în roluri complet diferite. Chiar și o țară atât de disciplinată cum este Germania permite excesele pe parcursul acestor zile de carnaval. Contabilul cuminte îmbracă costumul de pirat, gospodina alege brusc o ținută de divă. Auzim, din ce în ce mai des, de petreceri tematice, unde anumite epoci și stiluri, cum ar fi „Golden Twenties“, sunt reînviate. Totuși, care este legătura cu visele neîmplinite din copilărie?

Să presupunem că în viața noastră se manifestă doar o parte din tot ceea ce am putea fi și din tot ceea ce am putea face. Prin urmare, în fiecare dintre noi se ascund posibilități nebănuite. Cu toate acestea, cel mai adesea, aceste părți de personalitate nedescoperite se relevă în situații de criză, profesională sau personală. Observ des, mai ales în urma pierderii locului de muncă sau când angajatul renunță intempestiv la acesta, că individul își descoperă noi talente, unii chiar se întorc la visurile copilăriei. Astfel, un angajat blazat poa­te trece la antreprenoriat, pentru că mereu și-a dorit să fie propriul șef, iar un manager de top lasă totul în urmă pentru a-și deschide propriul res­taurant și găsește plăcere în a-i servi pe ceilalți. Acești oameni care au curajul să facă schimbări, dezvoltă brusc o poftă de viață, pentru că lucrează la ceva care le dă un sens nou. Ce vreau să spun este că viața este prea bogată pentru a o experimenta doar într-un mod foarte îngust. Copii fiind, ne entuziasmăm ușor când există ceva nou de descoperit: un joc, o ieșire cu prietenii, o călătorie în altă țară, o aventură. Această capacitate de entuziasm revine atunci când asumați un nou rol. Îndrăzniți să vă explorați propria lume interioară și să vă provocați. Mai presus de toate, identificați acea voce interioară care vă sabotează toate eforturile și nu o mai ascultați, ea nu este reală. Acum câțiva ani, am văzut undeva în America, scris mare pe un zid, un text care îmi răsună și acum în minte: „Vei fi dezamăgit dacă eșuezi, dar vei fi pierdut dacă, cel puțin, nu vei încerca”. Poate că ești un explorator sau un creativ, dar nu ai acordat nicio importanță acestui rol în viața ta, până acum.

Anul nou care începe este o ocazie bună pentru a vă descoperi talente neștiute și de a activa părțile anterior nedescoperite ale personalității dvs., care își doresc să fie trăite.

Dr. Michael Schroeder



German
Citește articolul precedent:
Consiliul Concurenței analizează preluarea Ecofarmacia Network de către Help Net Farma

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Help Net Farma, parte a grupului german Phoenix, intenţionează să preia Ecofarmacia Network. „Autoritatea...

Închide