Cererile pentru tabere educaționale în străinătate avansează cu 30%. Germania, printre destinațiile cele mai căutate

Solicitările pentru taberele de studiu în străinătate, dedicate elevilor de gimnaziu și liceu, s-au majorat cu aproximativ 30% față de 2015, țările cele mai căutate de către români fiind, la fel ca în anii trecuți, Marea Britanie, Germania, Franța și Spania, în vreme ce destinațiile noi pentru care a crescut cel mai mult cererea au fost Portugalia și Elveția.

Românii și-au trimis copiii cu vârste între 5 și 16 ani către mai multe destinații europene, dar și peste ocean, pentru a-și dezvolta cunoștințele de limbi străine, abilitățile profesionale și de relaționare sau pentru a se orienta către domeniul educațional sau sistemul de învațământ care li se potrivește.

„Această creștere ne face să credem că gradul de conștientizare a importanței pe care o are educația de calitate, încă de la vârste fragede, este tot mai mare în rândul părinților români și, de aceea, ne așteptăm la o menținere a acestui ritm de creștere. Aceste «edutabere» oferă posibilitatea dezvoltării personale a participanților, prin aprofundarea cunoștințelor de limbi străine, dezvoltarea abilităților profesionale și îi ajută pe copii să-și descopere afinitățile pentru un anumit domeniu profesional. De asemenea, taberele educaționale din străinătate le oferă elevilor ocazia unei interacțiuni interculturale cu copiii din întreaga lume, ori într-o lume globalizată competențele de comunicare interculturală au o importanță crucială”, declară Alexandra Piha, Consultant Educațional EduTabere în străinătate, IntegralEdu.

Aceste tabere oferă un pachet complet de servicii, pe lângă cursurile oferite elevilor și activități de recreere și sportive, excursii, monitorizare și asistență permanentă, transfer la și de la aeroport, serviciul de minori neînsoțiți unde e cazul și desigur cazare și masă.

Costul unei tabere variază de la 350 de euro pentru o săptămână, în Bulgaria, la 700 de euro pentru aceeași perioadă în Germania sau 1.000 de lire sterline în Marea Britanie, dar poate ajunge și la 3.000 de franci elvețieni pentru taberele exclusiviste din Elveția.

„Cei mai mulți participanți au avut vârstele cuprinse între 12 și 14 ani, dar am avut și copii de șapte ani atât în tabere individuale, cât și în cele de grup, și chiar de cinci ani, în tabăra de zi”, a adăugat Piha.

Pe lângă cursuri, copiii s-au implicat și în alte activități inedite, precum pilotajul, scrima, skijet-ul, caiac canoe, cățărări, musical, cinematografie, cooking sau echitație. De asemenea, unii au putut alege și activități cu caracter academic, cum sunt medicina, psihologia experimentală, fashion design-ul sau programare de softuri și multe altele.

Sub conceptul Educație 3600 – totul despre educația în străinătate, în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016 IntegralEdu va organiza World Education Fair (WEF) la Timișoara, București, Iași, Constanța, Galați și Craiova. În cadrul târgului vor fi prezentate peste 300 de oferte de tabere în străinătate. Destinațiile acestora cuprind patru continente în peste 15 țări europene, dar și țări mai îndepărtate, precum China, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Canada, SUA,  Maroc sau America Latină.
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării, cu birouri în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în patru țări, în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA.

German
Citește articolul precedent:
EXPORTUL DE MĂRFURI

Sporirea numărului și a complexității tranzacțiilor în lanț la export a făcut ca legiuitorul să înăsprească condițiile de desfășurare a...

Închide