Cetăți asediate

60222

De la Washington la Beijing, de la Londra la Varșovia, de la Moscova la Ankara, mai peste tot în lume bate un vânt de izolaționism. Lideri de națiuni mai mult sau mai puțin puternice descriu cu tușe groase un peisaj sumbru, în care țările lor sunt invidiate, atacate din toate părțile, neînțelese, înșelate.

Observatorii mai cinici ai politicii invocă deseori că respectivii lideri nici măcar nu cred în ceea ce predică, iar asemenea discursuri sunt gândite doar pentru captarea atenției. Politicienii, spun acești observatori, vor să extragă capital electoral de pe urma unor temeri existente în stare latentă în orice societate. Într-adevăr, campaniile electorale se câștigă rareori pe frontul rațiunii și mult mai des pe cel al sentimentelor – iar frica este unul din cei mai eficienți magneți electorali din arsenalul emoțional. Și chiar și acolo unde alegerile contează mai puțin în ecuația politică – Rusia sau China – frica față de inamici reali sau închipuiți este un excelent liant social.

Dar inducerea unui sindrom de cetate asediată nu este o simplă tactică electorală inofensivă. Chiar dacă se bazează doar pe închipuiri și nu pe temeiuri reale, anxietatea creează o realitate proprie. Literatura de specialitate din politologie, sociologie, psihologie sau management abundă în modele de profeții autoîndeplinite și bucle de feedback. Sau de cercuri vicioase, pentru cine preferă o exprimare mai frustă.

Aceste mecanisme funcționează evident și la nivelul macro, al statelor și economiilor naționale. Simplificând, atunci când premierul Viktor Orban spune de exemplu că Ungaria este sub asediul Occidentului decadent și atacă democrația liberală pentru a se apăra, Occidentul nu poate decât critica Ungaria – ceea ce îi confirmă lui Orban teza inițială.

Când cetatea asediată are o pondere enormă în sistemul economic mondial, efectele unor asemene mecanisme sunt mai dramatice. Mai nou, președintele american Donald Trump impune taxe vamale punitive pentru importurile de oțel și aluminiu, argumentând că țara sa este sistematic înșelată în comerțul mondial cu aceste materii prime, victimă, adică, într-un adevărat război comercial. Despre un război însă cu greu ar putea fi vorba, deși în mentalitatea lui Trump probabil că orice negociere trebuie privită în termeni conflictuali. Acordurile comerciale sunt sisteme complicate, prin care părțile urmăresc să obțină un echilibru general al intereselor, nu să se impună în privința fiecărei componente.

Alegând pe sprânceană și atacând exact acele aspecte în care el simte că SUA ar fi dezavantajate, Trump riscă să declanșeze tocmai acele procese ale căror victimă pretinde că ar fi țara sa. Atacurile și contraatacurile protecționiste ale diferitelor puteri economice vor produce fix acel război comercial în care se visează erou președintele american. Doar că dintr-un asemenea război comercial, la zece ani de la ultima mega-criză economico-financiară globală, nu va ieși nimeni în mare câștig. Eventual, doar aceia care se vor simți confirmați în sindromul lor de cetate asediată.

de Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
bvb
Educația financiară nu e despre câți bani îți rămân până la salariu, ci despre cât pui deoparte când iei salariul

Se vorbește mult de educație financiară și, de cele mai multe ori, prea prețios și într-un limbaj în continuare criptat...

Închide