Clever Taxi a lansat un serviciu dedicat segmentului corporate

Clever Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România, aflată în portofoliul germanilor de la mytaxi, a lansat o platformă de vouchere digitale pentru transportul angajaților.

Serviciul Clever Corporate se adresează companiilor care oferă angajaților transport urban decontat prin servicii de taxi, fiind în prezent disponibil firmelor din București, Cluj-Napoca și Brașov.

„Principalele beneficii ale platformei sunt flexibilitatea și accesul într-un mod facil la toți șoferii disponibili în aplicația Clever Taxi, indiferent de dispeceratul la care sunt alocați. Acest lucru presupune utilizarea unei singure aplicații pentru consolidarea costurilor operaționale și a rapoartelor de activitate”, arată Clever Taxi.

Utilizatorii vor putea plăti direct în aplicație, fără să mai fie nevoie să folosească vouchere fizice cu sume fixe.

Accesul angajaților în platformă se face prin mail sau număr de telefon, iar limitele de buget pot fi setate zilnic, lunar sau pe călătorie.

Platforma asigură un sistem de administrare complex, oferind control complet asupra costurilor, dar și detalii despre activitatea fiecărui angajat. Compania poate seta limite de buget și poate opta pentru a primi o singură factură cumulată la final de lună. Serviciul generează rapoarte detaliate despre cursele efectuate și costuri.

„Clever Corporate este util pentru afacerile unde programul de lucru se prelungește dincolo de ora 22:00, antreprenorii care călătoresc cu taxiul și vor să-și deconteze transportul sau companiile ai căror angajați se deplasează în interes de serviciu. Cursele angajaților trebuie să fie făcute doar prin intermediul aplicației Clever Taxi pentru a putea fi decontate de angajator”, potrivit sursei citate.

Clever Taxi este disponibilă în peste 20 de orașe din țară și are peste 600.000 de utilizatori și peste 40 de milioane de curse. mytaxi este o subsidiară a Daimler Mobility Services, parte a grupului german Daimler.

German
Citește articolul precedent:
Green Village Resort a înregistrat afaceri de 2 milioane euro în primele 9 luni, mai mari cu 18%

Resortul Green Village din Sfântu Gheorghe, aflat în portofoliul grupului Eurolines, a înregistrat în primele nouă luni o cifră de...

Închide