Costi Stratnic, numit Vicepreședinte al Directoratului OMNIASIG

Costi Stratnic, Vicepreședintele Directoratului OMNIASIG

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat pe 27 august numirea lui Costi Stratnic în funcția de Vicepreședinte al Directoratului OMNIASIG Vienna Insurance Group.

Cariera lui Costi Stratnic în cadrul companiei de asigurări a început în 2002. Prima poziție ocupată a fost aceea de Director de Sucursală, apoi a devenit Director de Vânzări. El a fost numit membru al Directoratului OMNIASIG în august 2013.

„Cunoscându-i îndeaproape parcursul lui Costi Stratnic în cadrul companiei noastre, am încredere că, în noua formulă, Directoratul va acționa consolidat și eficient în direcția dezvoltării sustenabile. Vom aborda împreună aceeași consecvență privind calitatea serviciilor și adaptarea constantă la cerințele pieței, respectând în permanență strategia noastră de creștere reală și durabilă” a declarat, într-un comunicat, Mihai Tecău, Președintele Directoratului OMNIASIG.

În prezent, Directoratul OMNIASIG Vienna Insurance Group este format din Mihai Tecău (Președinte), Costi Stratnic, (Vicepreședinte), Michał Leja (Membru), Bogdan Tudor (Membru) și Mădălin Roșu (Membru).

OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul, cu o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări și are peste 25.000 de angajaţi.



German
Citește articolul precedent:
JLL Bucharest City Report: Activitatea de dezvoltare imobiliară s-ar putea dubla în acest an

Potrivit datelor anunțate de dezvoltatori, peste 900.000 mp de spații moderne ar urma să fie finalizați în acest an, din...

Închide