CTP a extins colaborarea cu FRÄNKISCHE Romania în CTPark Turda

Dezvoltatorul și administratorul de parcuri industriale și logistice CTP și FRÄNKISCHE, producător german de tuburi și sisteme de plastic și metal, au anunțat extinderea colaborării în parcul industrial CTPark Turda, prin construcția unei noi clădiri, de circa 7.000 de metri pătrați, utilizată pentru activități de depozitare și de producție.

Lucrările de construcție pentru această extindere au început în mai 2017 și au fost finalizate în luna februarie a acestui an.

Subsidiara din România a grupului german FRÄNKISCHE este chiriaș al CTPark Turda din anul 2015, când a închiriat o facilitate logistică de circa 3.400 metri pătrați.

„Reînnoirea și extinderea parteneriatelor cu clienții noștri existenți sunt întotdeauna motive de bucurie, pentru că arată că ne-am îndeplinit rolul cu succes. CTP oferă servicii premium în parcurile sale din toată țara, clădirea pe care am finalizat-o la Turda fiind încă o dovadă în acest sens. Ne dorim să creștem în permanență numărul și calitatea facilităților pe care le oferim clienților noștri. Extinderea pe care am dezvoltat-o pentru FRÄNKISCHE Romania include spații de depozitare și producție adaptate nevoilor lor, precum și birouri, în așa fel încât angajații chiriașului nostru să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Călin Cioban, Property Manager al CTP Romania, pentru regiunea Transilvania.

Decizia de extindere a spațiilor a fost luată în contextul creșterii afacerii în zonă, iar investiția va permite scăderea timpului de livrare și creșterea flexibilității, a arătat, la rândul său, Paul Cioban, directorul fabricii FRÄNKISCHE Romania din Turda.

„Am luat decizia de a ne extinde spațiile odată cu creșterea afacerii noastre în zonă și consider că această nouă clădire constituie un atu pentru creșterea cifrei de afaceri a FRÄNKISCHE Romania, prin scăderea timpului de livrare și creșterea flexibilității. Colaborăm extrem de bine cu cei de la CTP, de aproape trei ani, și sunt sigur că aceasta este o nouă etapă dintr-un parteneriat de foarte lungă durată”, a declarat Paul Cioban.

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 metri pătrați suprafață închiriabilă, situată în orașele Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.



German
Citește articolul precedent:
VEKA-Fensterbau Frontale (2)
Concepte inovatoare pentru construcția de ferestre, prezentate de VEKA în cadrul Fensterbau Frontale 2018

Anul acesta, în cadrul târgului Fensterbau Frontale de la Nuremberg, desfășurat în perioada 21-24 martie 2018, Grupul VEKA va prezenta...

Închide