Daimler a finalizat o investiție de 36 mil. euro la Cugir. Noua fabrică generază 200 de locuri de muncă

Compania Star Transmission, filială a grupului german Daimler, a investit 36 milioane de euro în dezvoltarea unei unități noi de producție la Cugir, județul Alba, pe o suprafață de 11.000 metri pătrați, proiectul generând crearea a 200 de locuri de muncă.

În noua hală, Star Transmission a început producția în serie a patru modele diferite de roți planetare pentru cutia în nouă trepte de viteză 9G-Tronic, care este asamblată tot în România, la Sebeș, unde concernul german a finalizat, la începutul anului trecut, o investiție de 300 de milioane de euro.

Investițiile finalizate în acest an la Cugir au vizat și calificarea personalului în fabricile din Germania, dar și implementarea de tehnologii de ultimă generație.

„Investiția actuală de la Cugir presupune o creștere în mai multe etape a capacității de producție a roților planetare. Ea urmează investiției de peste 13 milioane de euro din 2016, care a vizat construcția, în cadrul aceleiași baze, a unei noi hale de producție”, arată compania.

Star Transmission a devenit, ulterior investiției din 2016, furnizor unic, la nivel mondial, al conductelor de înaltă presiune destinate motoarelor pe benzină, potrivit sursei citate.

Grupul Daimler este prezent în România prin filialele Star Transmission (Cugir) și Star Assembly (Sebeș), cu un total de peste 2.600 de angajați.

Star Transmission a fost înființată în 2001, ca joint-venture româno-german, doi ani mai târziu Daimler devenind acționar unic al companiei. Tot în 2013 a fost deschisă o bază de montaj, Star Assembly Sebeș.

German
Citește articolul precedent:
„România în mișcare” – Investițiile în infrastructură trebuie să treacă din faza de planificare în cea de executare

După evenimentul „Economia pe 4 roți” din 2016, DeBizz Magazine a organizat o nouă dezbatere pe tema mobilității, punând accent,...

Închide