DB Schenker a încheiat anul trecut cu venituri de 130 mil. euro în România, mai mari cu 6%

Albin Budinsky, CEO DB Schenker în România

Furnizorul de servicii de transport și logistică DB Schenker, deținut de grupul german Deutsche Bahn, și-a majorat anul trecut veniturile din România cu 6 procente, la aproximativ 130 milioane de euro, bifând creșteri ușoare pe toate sectoarele de activitate.

Pe segmentul logisticii contractuale, compania a raportat un avans de 15%, în vreme ce numărul de transporturi directe în regim de camioane complete şi parţiale s-a majorat cu 10% faţă de anul precedent, se arată într-un comunicat al companiei.

DB Schenker a investit anul trecut aproximativ 6,5 milioane de euro în România pentru construcția unui nou terminal, amplasat în CTPark Bucharest West. Astfel, la începutul lui 2019, compania a iniţiat acţiunea de relocare a operaţiunilor de transport şi logistică din locația Phoenix Logistics Center (PLC) în noul terminal logistic Clasa A, cu o suprafață totală de 21.000 metri pătrați.

Datorită calității înalte a noii clădiri și caracteristicilor noului terminal, compania ia în considerare posibilitatea extinderii suprafaței ocupate în aceeași clădire, dar și alte variante de extindere în cadrul parcului logistic. 

În 2019, compania s-a concentrat pe optimizarea întregului lanț de distribuție, prin lansarea pe piața locală a două produse, standardizate în toată Europa, care aduc partenerilor companiei o serie de beneficii în termeni de flexibilitate și siguranță.

„Ne-am luat angajamentul de a ne îmbunătăți permanent serviciile și de a crea sinergii între produsele și rețeaua noastră, pentru a putea oferi partenerilor noștri soluții logistice complexe și eficiente”, a declarat Albin Budinsky, CEO DB Schenker în România.

Cu patru sucursale, peste 60 de puncte de lucru în toate regiunile ţării şi peste 1.000 de angajaţi, DB Schenker este un furnizor logistic de top pe piața locală.



German
Citește articolul precedent:
CTP semnează un acord de finanțare în valoare de 1,9 miliarde euro, în cea mai mare tranzacție financiară a anului de pe piața imobiliară din Europa Centrală și de Est

București, 03.07.2019. CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România...

Închide