DB Schenker deschide un terminal în CTPark Bucharest West

Furnizorul de servicii de transport și logistică DB Schenker, parte a grupului german Deutsche Bahn, va deschide până la finalul anului un terminal în CTPark Bucharest West, investiția în acest proiect ridicându-se la aproximativ 6,5 milioane euro.

„Având în vedere planurile de dezvoltare ale DB Schenker în zona București și localitățile limitrofe privind serviciile logistice și de transport, mai cu seamă transportul rutier, am decis relocarea activităților noastre într-un nou terminal logistic dezvoltat cu un partener puternic precum CTP. Acest terminal întrunește pe de o parte cele mai înalte standarde tehnico-constructive din piață, precum și toate cerințele funcționale ale DB Schenker, iar, pe de altă parte, ne creează premisele unei dezvoltări pe termen mediu și lung în aceeași locație, dată fiind poziționarea într-un parc logistic aflat în continuă și accelerată expansiune – CTPark Bucharest West”, a declarat Adrian Crizbășianu, COO și Membru al Consiliului Director al DB Schenker în România.

Cu patru sucursale, peste 60 de puncte de lucru situate în toate regiunile ţării şi mai mult de 1.100 de angajaţi, DB Schenker este un furnizor de top în industria de transport și logistică la nivel național. Anul trecut, DB Schenker și-a majorat afacerile din România cu aproximativ 16%, până la 124 milioane de euro.

La nivel de grup, DB Schenker are peste 72.000 de angajaţi, în 2.000 de locaţii. Schenker & Co AG din Viena este sediul de coordonare regional pentru operațiunile din Sud-Estul Europei, acoperind 14 ţări.

CTP este cel mai mare dezvoltator si administrator pe termen lung de parcuri industriale si logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, cu peste 800.000 metri pătrați suprafață închiriabilă.

German
Citește articolul precedent:
BusinessMark și Deloitte România prezintă evenimentul “2019 din perspectivă vamală”

BusinessMark și Deloitte România au plăcerea de a vă invita la conferința “2019 din perspectivă vamală” ce va avea loc luni, 5...

Închide