Deconstruim ca să reconstruim?

Foto: londondeposit / depositphotos.com

Phoenix, pasărea ce renaște din propria-i cenușă este unul dintre cele mai puternice mituri ale omenirii, dacă nu chiar cel mai puternic, iar un exemplu simplu este acela că lumea creștină este construită tocmai pe ideea învierii. Mă uit la mersul economiei globale și la parcursul economic românesc și cred că am putea regăsi și aici „modelul Phoenix”. Se vorbește din ce în ce mai mult despre a patra revoluție industrială, despre hiperdigitalizare, despre inteligența artificială din ce în ce mai prezentă în procesele economice, despre spargerea paradigmei capitalismului, despre inventarea unui nou tip de economie, despre deconstrucția și reconstrucție.

Și din perspectivă autohtonă găsesc rezonanță cu tema globală: am putea să începem să reclădim din propria „cenușă” modelul economic românesc. Să Deconstruim ceea ce ne deranjează, ne dezavantajează sau ne dezechilibrează, ca să Reconstruim. Este necesară o deconstrucție măcar la nivelul modelului de administrație publică centrală, atât timp cât, în pofida schimbării politice survenite la final de 2019, Guvernul rămâne încă o dată captiv unui model depășit: în loc să asigure echilibrul macroeconomic și dezvoltarea societății prin redistribuire, Ministerul Finanțelor își exercită doar funcția de control în economie, de parcă am opera în economia etatistă, de comandă, din jurul lui 1989 și nicidecum în economia de piață liberă a anului 2020. Statul întreg este la rândul lui prizonierul propriului model de dezvoltare, în care, prin politici necugetate, a devenit principalul angajator din economia de piață și totodată principalul competitor al acesteia. Acest model are însă un cost politic ascuns: din cauza arătată mai sus, așteptările salariaților statului sunt o presiune pe politicile publice mult mai mare decât sunt așteptările economiei private, iar politicile publice sunt astfel forțat prociclice și pun gaz pe foc risipind banii ce ar trebui să fie resursă de echilibru macroeconomic pentru momentele de încetinire a creșterii economice.

Iar o cădere economică se poate întâmpla ușor, dacă este să privim măcar în afara granițelor noastre. Condițiile externe sunt mai curând nefavorabile decât favorabile dezvoltării unei țări precum România. UE se confruntă anul acesta cu problema BREXIT, iar România va vedea concret cum vor începe să prindă viață efectele negative ale ruperii economiei britanice de cea comunitară. Totodată, UE se pregătește de un nou exercițiu bugetar multianual în care prioritățile „zero” ale noii Comisii Europene von Der Leyen nu par a fi deloc în rezonanță cu viziunea pe termen scurt și mediu a Bucureștiului. Când, la București, Guvernul anunță reduceri la bugetul alocat în 2020 „Mediului, Pădurilor și Apelor”, este evident că nu este conectat deloc (altfel decât declarativ) la Pactul Ecologic care va guverna de fapt întregul complex de politici publice și bugetare ale UE.

Tot în plan extern, România nu-și permite să nu fie cât de cât atentă la încetinirea ritmului de creștere în Germania (tractorul întregii economii europene), la conflictul comercial dintre cele mai mari două puteri economice ale lumii și la modul în care geopolitica reașează interesele investitorilor străini a căror încredere în piețele emergente (precum cea românească) este în erodare semnificativă. Orientul Mijlociu a dat în clocot, prețul la petrol poate exploda și odată cu el, prețurile la energie din întreaga lume și de la noi.

Iar dacă privim în interior, ce vedem? În primul rând, nu trebuie să ne păcălim singuri: bugetul pe 2020 este mai curând unul de austeritate, nu un buget de dezvoltare și nicidecum unul de prosperitate. De altfel, falsa prosperitate insinuată de guverne prin bugetele din ultimii 5 ani a fost construită, iresponsabil, preponderent pe înflăcărarea consumului. Politicile prociclice au încurajat exuberanța cheltuielilor și au risipit banii alocați inițial investițiilor.

Iar 2020 începe sub amenințarea unui complex de deficite. În primul rând ne amenință „deficitele gemene”, ambele la cote de atenție, atât deficitul bugetar (țintit la 3,59%), cât și deficitul de cont curent (peste 5%). Vin apoi deficitul de productivitate, deficitul de capacitate, deficitul de forță de muncă, deficitul de dezvoltare, deficitul de investiții, deficitul de infrastructură, deficitul de speranță de viață (la pachet cu deficitul de sănătate a forței de muncă). Pe deasupra tuturor și la originea sistemică a tuturor deficitelor enumerate stă deficitul de încredere care patronează și relația dintre administrația publică și cetățeni, și relația dintre economia privată și stat, și relația dintre stat și investitorii străini. Și, o consecință imediată a deficitului de încredere: deficitul de decizie.

Ce poate face Guvernul: creșterea încasărilor prin suprataxare, colectarea eficientă a veniturilor, realizarea de noi împrumuturi externe, disciplinarea cheltuielilor bugetare și „confiscarea” profiturilor companiilor de stat. Dar e greu de crezut că într-un an electoral (cu dublă miză uriașă: obținerea controlului primăriilor și județelor și câștigarea majorității parlamentare) puterea va avea curajul să-și sacrifice mandatul politic și să opereze creșteri semnificative de taxe și impozite. La fel de greu de crezut este că, după 30 de ani de ineficiență în colectare, 2020 devine punctul de cotitură când ANAF va încasa relevant mai mult, destructurând uriașele lanțuri de evaziune fiscală.

Vom continua să ne împrumutăm, dar la costuri din ce în ce mai mari. Astăzi luăm bani cu împrumut la dobânzi de peste 4-4,5%, în timp ce, de exemplu, Grecia obținea recent credite pe termen scurt cu dobândă negativă. Iar banii scumpi luați azi ca să finanțăm salariile și pensiile majorate din condei politic vor fi povara generației viitoare, de care arătăm astfel că nu ne pasă. Apoi, Guvernul mai poate impune o disciplină sporită în cheltuieli, tăind sinecurile bugetare și provocând sărăcirea unor camarile politice corupte. Dar asta poate demola ușor chiar și un guvern ambițios.

Mai rămâne „confiscarea” profiturilor companiilor de stat: acest lucru a fost practicat de ultimele 3-4 formule de guvernare, tocmai pentru că promisiunile de trai mai bun, majorările de pensii și salarii și asigurarea păcii sociale au fost plătite cu bani grei. Costul confiscării banilor din companiile de stat este însă o reală problemă de siguranță națională și mă miră faptul că CSAȚ nu are asemenea subiecte pe ordinea de zi: prin plata dividendelor suplimentare către stat, companii strategice precum Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Eletrica, CFR Marfă și Călători, CFR Infrastructură și altele sunt forțate să-și înghețe planurile de investiții, iar lipsa investițiilor duce la prăbușirea unor sisteme naționale.

„Pe termen foarte lung suntem toţi morţi!” Așa obișnuia să spună economistul britanic John Maynard Keynes, care a rămas în istorie nu doar pentru această vorbă, dar mai ales pentru pledoaria sa în favoarea intervenției statului în economie. Contrazis de monetariști, Keynes este azi adesea paravanul politicienilor care doresc ca statul să țină strâns pâinea și cuțitul. Dar în perioade de incertitudine și de bâlbâială, și oamenii simpli și antreprenorii și oamenii de afaceri ajung să dorească ca statul să fie soluția salvatoare din fața unei crize economice. Iar despre criză (re)începem să vorbim din ce în ce mai des, la fel ca acum mai bine de 10 ani. Din plan extern, avertismentele au început să se facă auzite. Șefa FMI spunea recent că lumea riscă o nouă mare criză economică, comparabilă cu cea de la sfârșitul anilor 20, marcată de inechitate și instabilitate financiară. „Noul deceniu ar putea sta sub semnul tensiunilor sociale și al instabilității piețelor financiare”, avertiza Kristalina Georgieva, la o conferință la Washington.

Semnalul se aude și pe partea noastră a Oceanului Atlantic: fostul guvernator al Băncii Angliei, Mervyn King, citat de The Guardian, avertizează la rândul său că „lumea păşeşte către o nouă criză economică şi financiară, care va avea consecinţe devastatoare pentru sistemul democratic al pieţelor”. King susține că economia mondială este captivă într-o capcană a creşterii slabe, iar recuperarea de după criza din 2008-2009 a fost mai slabă decât cea de după Marea Depresiune. „După Marea Inflaţie, Marea Stabilitate şi Marea Recesiune, am intrat în Marea Stagnare”. King crede că după Marea Depresiune din 1929 a existat o gândire nouă şi o schimbare intelectuală, dar astăzi nu se vede nicio noutate în gândire, nicio idee revoluționară care să scoată economia globală din paradigma actuală: aceea a adâncirii inegalităților, a agravării tensiunilor sociale, a instabilității financiare și a gravelor tulburări politice.

În cazul României, cred că țara noastră este captivă într-o capcană a creșterii bazată pe consum, care nu produce mare valoare pe termen lung (în lipsa cvasitotală a investițiilor) și care dă dureri de cap, îngrijorări și deficite serioase pe termen scurt. Cu cât vorbim mai mult și mai tare de iminența unei crize economice, cu atât aducem mai aproape criza în sine, iar fără acțiune inteligentă în politicile publice, pe termen scurt, suntem cu toții „morți”. Un om de afaceri îmi spunea că va trebui să fim atât de inventivi încât să reușim să supraviețuim în lipsa unor politici publice favorabile mediului economic, ba chiar în prezența unor politici publice potrivnice. Este timpul unor intervenții imediate, care să readucă încrederea în economie.Citatul lui Keynes poate fi astfel ușor parafrazat în contextul românesc: dacă Guvernul nu intervine rapid, vom fi „morți” cu toții în timp scurt.

Așadar, bogați în confruntări politice, în 2020 înfruntăm sărăcia bugetară. Concluzionând, 2020 va fi anul unui test major, deopotrivă pentru politica de la București și pentru economia românească. Va fi însă și „Anul Phoenix”? Deconstruim, așadar, ca să Reconstruim?

Daniel Apostol



German
Citește articolul precedent:
Cerere record de spații de birouri în 2019 și noi zone de interes pentru companii

Zona Expoziției a atras aproape 15% din cererea totală de spații de birouri înregistrată anul trecut în București, intrând astfel...

Închide