Dedeman deschide al 45-lea magazin al rețelei, la Bacău

Compania Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu afaceri de peste un miliard de euro în acest an, inaugurează miercuri, 21 decembrie, al doilea magazin din Bacău și al 45-lea al rețelei.

Investiția s-a ridicat la peste 12 milioane de euro, iar lucrările de construcție și amenajare s-au desfășurat pe durata a trei luni și jumătate.

Magazinul are o suprafață de peste 15.000 metri pătrați, din care o seră de 2.000 metri pătrați, și beneficiază de o parcare cu 370 de locuri.

În noul punct de lucru din Bacău vor lucra 216 angajați, o parte fiind transferați de la magazinul deja existent.

„Deoarece ne dorim ca produsele și serviciile noastre să fie accesibile unui număr cât mai mare de clienți, punem accent pe dezvoltarea rețelei de magazine fizice, fără să neglijăm investițiile în magazinul nostru online. Noul magazin din Bacău reduce distanțele între planurile clienților noștri din zonele de nord și centrul ale orașului și cele mai bune soluții pe care le găsesc la Dedeman”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman și acționar al companiei.

În urma inaugurării magazinului din Bacău, Dedeman încheie anul 2016 cu un număr de 45 de magazine la nivel național, mai mult de 9.200 de angajați și o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.

German
Citește articolul precedent:
Immofinanz a semnat contracte noi de închiriere pentru spațiile de birouri din Capitală

Immofinanz, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din România, a semnat mai multe parteneriate și extinderi ale contractelor de...

Închide