DENT ESTET introduce testarea angajaților și a pacienților pentru depistarea Covid-19

Clinica dentară DENT ESTET, a anunțat că introduce, ca metodă suplimentară de siguranță, testarea personalului și a pacienților pentru depistarea Covid-19.

„Grupul de clinici DENT ESTET introduce, ca metodă suplimentară de siguranță și protecție, testarea rapidă pentru determinarea anticorpilor de tip IgM și IgG pentru personalul medical, în vederea evitării răspândirii comunitare a noului coronavirus. De asemenea, vor fi testați și pacienții care necesită intervenții stomatologice complexe, cu cel puțin 48 de ore înainte de a fi realizată procedura, prin metoda moleculară RT-PCR, considerată gold standard pentru identificarea virusului SARS CoV2”, se arată într-un comunicat transmis de DENT ESTET.

Acest demers este primul de acest fel lansat de o clinică dentară din România și reprezintă încă o măsură de triaj și prevenție epidemiologică pe care DENT ESTET o introduce în protocoalele de lucru deja existente în toate clinicile din grup.

Măsura este inițiată și susținută cu sprijinul MedLife, lider în medicina privată din România, rețea din care face parte și grupul DENT ESTET din anul 2016.

„Situația actuală la nivel global a afectat, fără îndoială, foarte mult activitatea clinicilor și cabinetelor dentare. Iar pentru a trata pacienții în contextul Covid-19 a fost nevoie de eforturi considerabile în adaptarea protocoalelor de lucru, în training-ul personalului pentru situații atât de speciale și unice pentru noi și în adaptarea comportamentului medicilor, dar mai ales al pacienților. Pentru DENT ESTET, fiecare demers făcut reprezintă o responsabilizare față de echipă, față de pacienți și față de comunitate, iar fiecare măsură suplimentară luată este o completare la demersurile stricte pe care le aplicăm în clinică încă de la înființare”, a declarat, în comunicat, dr. Oana Taban, CEO și fondator DENT ESTET.

Clinicile DENT ESTET își desfășoară activitatea având la bază protocoale de lucru stricte și își ghidează activitatea în baza dispozițiilor legale, tot protocolul de lucru implementat pentru siguranța oamenilor având la bază reglementările Colegiului Medicilor Dentiști din România și cel al Direcției de Sănătate Publică.

De asemenea, protocoalele interne de protecție, dezinfecție și sterilizare sunt constant îmbogățite cu măsuri noi care și-au dovedit eficiența și în alte clinici din Germania, Franța, Marea Britanie și SUA, îndeosebi în contextul pandemiei de coronavirus, arată compania.

Protocolul de triaj implementat în clinicile DENT ESTET, încă din perioada stării de urgență, este extrem de riguros și este etapizat: tele-triajul cu durată de 15-20 de minute, în clinică pacientul completează declarația pe proprie răspundere și i se verifică temperatura cu un termometru fără contact, intrarea în clinică în care pacientului i se oferă echipament specific de unică folosință și urmează instrucțiunile de dezinfecție a mâinilor cu substanțe dezinfectante.

Protocolul de triaj este aplicat și personalului medical și non-medical din clinică ce interacționează în mod direct cu pacienții, prin verificarea temperaturii corporale la intrarea în tură, respectarea regulilor de dezinfecție și igienă personală, purtarea echipamentului de protecție omologat și testarea rapidă pentru determinarea anticorpilor de tip IgM și IgG.

„Măsurile adoptate în acest moment vor fi aplicate cu rigurozitate și de acum înainte. Reprezentanții clinicii rămân vigilenți la evoluția pandemiei la nivel național și global și asigură pacienții de actualizarea rapidă a protocoalelor de protecție conform recomandărilor noi apărute din partea autorităților”, se spune în comunicat.

Pentru limitarea răspândirii virusului SarS-CoV-2, programarea pacienților în clinică se va realiza astfel încât să fie respectate recomandările de distanțare socială și pacienții să interacționeze cu un număr redus de persoane pe parcursul vizitei în clinică. De asemenea, vor fi amenajate mai multe zone de așteptare în interiorul și în exteriorul clinicilor, mai arată compania.

În prezent, grupul DENT ESTET deține 10 clinici dentare în București, Sibiu și Timișoara, dintre care 5 clinici stomatologice dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și 5 clinici pentru pacienții adulți.



German
Citește articolul precedent:
Spitalul Wiener Privatklinik lansează un centru medical virtual ce oferă video consultații pacienților

Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, implementează soluții de telemedicină pentru a asigura continuitate...

Închide