DER Touristik Group, parte a grupului german REWE, preia activitățile de turism ale Eurolines

Foto: endhals/ depositphotos.com

Cel mai mare grup de turism din România, Eurolines, deținut de omul de afaceri Dragoș Anastasiu, va ceda către DER Touristik Group, parte a grupului german REWE, toate activitățile de turism, respectiv turoperare, retail, business travel și incoming.

Tranzacția, care a fost semnată de cele două grupuri din România și Germania și aprobată și de Consiliul Concurenței, urmează să se materializeze în toamna acestui an.

Activitățile de turoperare, retail, business travel și incoming ale Eurolines vor fi transferate de pe companiile Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel pe firma Travel Brands SA, deținută în acest moment tot de Eurolines. După acest transfer, firma Travel Brands SA va fi preluată de Exim Holding AS cu sediul în Praga, parte a DER Touristik.

„Toți angajații și toate sediile vor fi păstrate și absolut toți clienții actuali vor fi deserviți în continuare de aceiași colaboratori cu aceleași date de contact și în aceleași locații ca și în prezent. Cum s-a întâmplat și până acum, agențiile companiei Travel Brands vor comercializa atât produsele Grupului DER Touristik (Dertour, ITS, Meiers Weltreisen, Jahn Reisen, ITS, Billa Reisen etc.), cât și produsele altor 45 de turoperatori germani și români, precum și bilete de avion și autocar, păstrându-și și în viitor caracterul de Travel Hypermarket”, se arată într-un comunicat transmis de Eurolines.

Cu privire la prețul tranzacției, părțile au decis să păstreze confidențialitatea.

„Ca parte integrantă a uneia dintre cele mai mari companii de turism din lume, firma Travel Brands, angajații, dar și turiștii deserviți vor beneficia de un număr mare de sinergii și avantaje în viitor. Pentru a putea avea o paletă largă de produse competitive pentru turiștii români, este util să faci parte dintr-o rețea mare, care achiziționează și activează la nivel global. În același timp, fără investiții majore în tehnologie și prezență online, turoperarea și vânzarea produselor turistice nu va mai fi posibilă în viitor“, a spus Dragoș Anastasiu, fondatorul și președintele grupului Eurolines.

DER Touristik Group este una dintre cele mai mari companii de turism din Europa. Cu sediul central în Germania, grupul deține 130 de companii cu peste 10.500 de angajați în 15 țări, care cumulează o cifră de afaceri de 6,7 miliarde euro, generată de circa 9,9 milioane de turiști anual. În România, DER Touristik este prezent din anul 2004 prin compania Dertour România.

„Ne vom baza pe actuala echipă de management în viitor. Antreprenorul român de succes Dragoș Anastasiu ne predă un business foarte bine pus la punct, foarte bine condus și care este recunoscut pentru serviciile sale de excelență“, a afirmat Sören Hartmann, CEO al DER Touristik Group.

Pentru grupul REWE, din care face parte și rețeaua de magazine de discount Penny Market, piața românească este extrem de importantă. „Sunt convins că în viitor se vor înregistra creșteri semnificative ale pieței de turism din Europa de Est, în general, și ale celei românești, în special. Cu această achiziție creăm baza unei puternice viitoare creșteri în piața est-europeană, atât pe zona de turoperare, cât și a agențiilor de turism”, a adăugat Hartmann.

Grupul Eurolines România a fost fondat de Dragoș Anastasiu în 1995 și cuprinde în prezent 20 de societăţi.

German
Citește articolul precedent:
Cineplexx Romania preia cinematograful multiplex din Iris Titan Shopping Center

Cineplexx Romania, subsidiara locală a grupului austriac Cineplexx International, unul dintre cei mai mari operatori de cinematografe din Europa Centrală...

Închide