Dräxlmaier investește 150 milioane euro în dezvoltarea fabricilor din Hunedoara și Brașov. La Pitești, activitatea va fi restrânsă

Furnizorul german de componente auto Dräxlmaier va investi peste 150 milioane de euro în România până în 2018, în special în extinderea fabricilor din Hunedoara și Brașov, dar a decis să restrângă activitatea la una din unitățile de producție din Pitești, măsură care ar putea afecta aproximativ 800 de salariați.

În Hunedoara, suprafața fabricii actuale se va dubla, lucrările urmând să fie finalizate în 2017, iar în Brașov urmează ca, în perioada următoare, să înceapă activitatea de producție în a treia hală.

„În Timișoara, volumul de lucru este tot mai mare, la fel ca în Satu Mare, unde campania de recrutare demarată anul trecut este în plină desfășurare pentru a asigura forța de muncă necesară volumelor de lucru în creștere”, arată compania.

Până în prezent, Dräxlmaier a investit peste 500 de millioane de euro în România, unde are 15.000 de angajați.

La Pitești, angajații companiei Lisa DLR se află în șomaj tehnic de la finalul lunii februarie 2017, din cauza reducerii comenzilor în cazul proiectelor gestionate de companie.

„Planurile companiei au fost aprobate de managementul Dräxlmaier Group în cadrul ultimei ședințe a Consiliului de Administrație și au fost discutate cu reprezentanții Blocului Național Sindical și cu cei ai sindicatului reprezentativ din cadrul fabricii din Pitești. Liderii sindicali au fost interesați în special de planurile de afaceri pentru locația Pitești. Aceste planuri includ intenția de restrângere a activității a uneia dintre cele trei unități Dräxlmaier din Pitești, care ar putea să afecteze aproximativ 800 de persoane. În prezent, în Pitești, în cele trei unitati Dräxlmaier lucrează peste 5.500 de angajați”, potrivit sursei citate.

Angajații afectați ar urma să primească între 10 și 12 salarii compensatorii, în funcție de vechimea în cadrul companiei și vor fi susținuți să se reintegreze pe piața muncii.

„Situația este rezultatul unui cumul de factori: pe de-o parte, este vorba despre reducerea firească a comenzilor în cazul produselor al cărui ciclu de viață se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienți a decis să-și mute producția în Mexic”, a declarat Bernd Schmitt, director general Lisa Dräxlmaier Autopart.

Ambii factori contribuie la reducerea numărului de comenzi pentru Lisa și, deși au fost făcute demersuri pentru a se încerca asgurarea de noi proiecte, acest lucru nu a fost posibil, potrivit companiei.

“Pentru noi este foarte importantă dezvoltarea în România, cu atât mai mult cu cât aici se află peste 20% din numărul total de angajați ai grupului. Piața este foarte dinamică, iar în relația cu clienții noștri avem nevoie de adaptare rapidă. Prin urmare, ne concentrăm planurile astfel încât să le oferim un pachet de servicii optim: eficient, accesibil și produse la cele mai înalte standarde. În plus, în Pitești dezvoltăm activități de cercetare care asigură un mediu competitiv pentru specialiștii în IT și inginerie. Susținem generațiile viitoare prin implementarea sistemului de învățământ dual în toate regiunile în care ne desfășurăm activitatea în România, având deja peste 200 de tineri pe care îi pregătim pentru viitor”, a declarat Tobias Nickel, director de comunicare al Dräxlmaier Group.

În 2017, Dräxlmaier va pune accent în continuare pe dezvoltarea atelierelor-școală destinate elevilor de la școala profesională în regim dual. În prezent, există deja două astfel de ateliere, în Brașov și Timișoara și sunt în proces de amenajare atelierele din Pitești, Satu Mare și Hunedoara. Acestea vor fi dotate cu echipamente și utilaje noi și performante. Compania se implică în dezvoltarea noilor generații de specialiști încă din 2012.

Grupul Dräxlmaier are peste 60 de locații, în mai mult de 20 de țări, și aproximativ 55.000 de angajați la nivel mondial. În 2015, grupul a realizat o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de euro. Printre clienții grupului se numără Audi, BMW, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și VW.

German
Citește articolul precedent:
Lansare studiu „Salariul minim ca instrument de politici publice – pro sau contra?”

Friedrich-Ebert-Stiftung România  lansează un nou studiu întitulat „Salariul minim ca instrument de politici publice – pro sau contra?”, având-i ca...

Închide