E.ON Energy Globe Award România şi-a anunţat câştigătorii: Marele premiu de 10.000 de euro merge la Asociaţia EcoStuff

  • Din cele peste 150 de iniţiative şi idei înscrise în competiţie au fost declarate câştigătoare 5 proiecte venite din judeţele Mureş, Timiş, Braşov şi mun. Bucureşti;

  • Marele câştigător al competiţiei va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award din 2017;

E.ON Energy Globe Award România şi-a anunţat câştigătorii în cadrul unei Gale desfăşurate joi, 6 octombrie, la Palatul Regal din Bucureşti, eveniment la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, universitar, cultural şi guvernamental.

Lansată la 1 iunie 2016, competiţia a constat în selecţia de proiecte şi idei din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului. Până la data de 15 iulie, termenul limită de înregistrare a acestor iniţiative, pe platforma energyglobe.ro au fost înscrise peste 150 de proiecte.

Acestea au fost analizate şi triate de către un juriu independent, care a întocmit o listă cu proiectele finaliste, câte trei pe fiecare dintre cele cinci categorii din concurs. Departajarea lor s-a realizat pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică. Ulterior, dintre cele 15 proiecte finaliste au fost alese cele câştigătoare.

Lista proiectelor câştigătoare şi a premiilor acordate în cadrul E.ON Energy Globe Award România 2016 este următoarea:

Categoria Companii

  • Multinvest Business Center (SC Multinvest SRL, mun. Tîrgu Mureş, jud. Mureş)

Free banking pentru un an şi o susţinere financiară în echivalentul a 2.500 euro pentru participarea la o conferinţă internaţională pe teme de sustenabilitate – premii acordate de ING

Centrală termică – premiu acordat de Vaillant

Categoria Do it yourself

  • Casa eficientă energetic (Dorin Vlas, loc. Giroc, jud. Timis)

5.000 euro – premiu acordat de Cetelem IFN

Centrală termică – premiu acordat de Vaillant

Categoria Idei

  • Detectarea scurgerilor de metan în zonele urbane (SC 3D Geo Laser SRL, mun. Braşov, jud. Braşov)

Centrală termică – premiu acordat de Vaillant

Categoria Tineret

  • Zero waste school & Keep Danube clean – Bike Tour (Asociaţia EcoStuff Romania, mun. Timişoara, jud. Timiş)

Centrală termică – premiu acordat de Vaillant. Trofeul a fost înmânat câştigătorului de către Gheorghe Hagi.

Categoria Municipalităţi

  • Îmbunătăţirea eficienţei energetice în locuinţele şi comunităţile din zonele defavorizate din România (United Nations Development Programme – Romania, Bucureşti)

Aparate electrocasnice cu clasa superioară de eficienţă energetică (10 frigidere şi 10 maşini de spălat) echivalentul a 5.000 euro – premiu acordat de E.ON Energie Romania

Centrală termică – premiu acordat de Vaillant

Câştigătorul categoriei Municipalităţi a anunţat că va transfera premiile, cu titlu gratuit, unor beneficiari situaţi în zonele defavorizate ale ţării, incluse în proiect.

Marele câştigător al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award, programată în 2017 la Monaco, este Asociaţia EcoStuff Romania, cu proiectele Zero waste school & Keep Danube clean – Bike Tour. Acesta a primit suma de 10.000 de euro din partea Cetelem IFN, precum şi o centrală termică din partea Vaillant.

Mai multe detalii despre competiţie şi despre proiectele câştigătoare găsiţi pe www.energyglobe.ro

German
Citește articolul precedent:
Supply Chain & Logistics Forum. Linking innovation in business

Evoluția tehnologică, economică și socială din ultimii ani a impactat major mediul de business și a schimbat fundamental o serie...

Închide