Elvețienii de la Alu Menziken investesc peste 44 mil. euro într-o uzină la Satu Mare

Grupul elvețian Alu Menziken va investi peste 44 milioane de euro într-o uzină  de extrudare şi turnare a aluminiului în comuna Medieşu Aurit, județul Satu Mare, investiţia urmând să fie finalizată la începutul anului 2018, potrivit informațiilor anunțate de Prefectura Satu Mare.

În prima etapă vor fi construite două hale de producţie, care ulterior vor fi extinse, iar numărul de angajaţi va ajunge la peste 600.

Principalii clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler).

Alu Menziken a fost informată despre reglementările specifice fiecărei autorităţi, apoi s-a discutat despre posibilele impedimente şi s-a creionat un parcurs al autorizării investiţiei, potrivit sursei citate.

Ministerul Finanțelor a anunțat în vara anului trecut că proiectul depus de elvețieni a fost selectat pentru finanțare în cadrul unei scheme de ajutor de stat de stimulare a investițiilor cu impact major în economie.

Compania elvețiană a fost înființată în anul 1897 de antreprenorul Alfred Gautschi.

 

German
Citește articolul precedent:
Tentativă de fraudă în numele Kaufland România

În ultimele zile numele şi logo-ul companiei Kaufland România au fost folosite fraudulos şi abuziv în cadrul unui concurs online...

Închide