Grupul elvețian Clariant investește peste 100 mil. euro în construcția unei fabrici lângă Craiova

Christian Kohlpaintner, membru al Comitetului Executiv al Clariant

Grupul elvețian Clariant, lider mondial în domeniul produselor chimice de specialitate, a început construcția unei fabrici de biocombustibil în comuna Podari, județul Dolj, finanțată printr-o investiție de peste 100 de milioane de euro.

„După mai mult de un deceniu de cercetare și dezvoltare, Clariant investește peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică sunliquid. Această tehnologie reprezintă un pionierat nu numai în Europa, ci și la nivel global. Mai mult, în cooperare cu instituțiile europene și naționale, Clariant sprijină transformarea industrială a unei regiuni, prin această investiție semnificativă.”, a declarat Christian Kohlpaintner, membru al Comitetului Executiv al Clariant.

În cadrul viitoarei unități de producție, tehnologia sunliquid dezvoltată de companie va fi folosită pentru prima dată la scară industrială.

Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, sustenabil, cu un impact neutru din punct de vedere al carbonului emis. Acest produs este fabricat din reziduuri agricole precum paie de grâu și resturi vegetale de porumb, care sunt furnizate de agricultori.

La capacitate maximă, fabrica va procesa aproximativ 250.000 de tone de paie de grâu și alte cereale, provenite de la fermierii locali, rezultând anual 50.000 de tone de etanol celulozic. Produsele rezultate din acest proces vor fi utilizate pentru obținerea energiei regenerabile, astfel încât unitatea va putea funcționa independent de combustibilii fosili.

„Localizarea fabricii lângă Craiova s-a datorat existenței unei surse sigure de aprovizionare cu materii prime în zonă, precum și infrastructurii logistice și industriale din regiune. Construcția unității de producție va oferi o serie întreagă de beneficii pentru regiunea din vecinătatea municipiului Craiova. Aceasta le va permite agricultorilor locali să comercializeze pentru prima dată la scară industrială paie, care erau anterior deșeuri agricole practic inutilizabile. Etapa de construire a fabricii va oferi de lucru pentru câteva sute de muncitori de la companii locale de construcții.”, arată compania.

Fabrica va avea între 100 și 120 de angajați. Clariant intenționează să recruteze forța de muncă la nivel local, asigurându-i instruirea în ​​laboratoarele proprii din Planegg, lângă Munchen, și în fabrica din Straubing, Bavaria.

La ceremonia de la Podari, județul Dolj, au participat oficialități ale Guvernului României, precum și ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Excelența Sa Urs Herren. Delegația reprezentanților Clariant la ceremonie a fost condusă de Christian Kohlpaintner.

German
Citește articolul precedent:
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Avem nevoie de continuitate în reprezentarea României la nivel european, dacă vrem cu adevărat să avem influență acolo”

Politicianul și economistul cu origini germane Siegfried Mureșan s-a născut la Hunedoara, în anul 1981. După absolvirea Academiei de Studii...

Închide