foodpanda: Comenzile online de mâncare s-au dublat în iunie față de începutul anului

Apetitul românilor pentru comenzile online de mâncare a crescut considerabil, numărul acestora dublându-se în luna iunie față de începutul anului, iar cele mai căutate preparate sunt burgerii, ciorba de văcuță și pizza, potrivit datelor centralizate de platforma foodpanda.ro, deținută de grupul german Delivery Hero.

Platforma de food ordering, lider pe piața locală de profil, și-a continuat în primul semestru planul de dezvoltare la nivel național, prin extinderea operațiunilor în Ploiești, Craiova, Târgu Mureș și Baia Mare.

„În prima parte a anului, ne-am focusat pe extinderea operațiunilor în patru noi orașe din țară și pe consolidarea poziției în acestea, ceea ce a dus și la creșterea numărului de restaurante noi listate pe platformă. Piața de food ordering evoluează exponențial, numărul comenzilor fiind dublu în luna iunie față de începutul anului”, a declarat, într-un comunicat, Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.

La nivelul primelor trei luni ale acestui an, numărul restaurantelor noi listate pe platformă a crescut în medie cu peste 132%, comparativ cu aceeași perioadă din 2018. În luna iunie, numărul restaurantelor s-a majorat cu aproape 50% față de începutul anului.

Cele mai comandate preparate pe platforma foodpanda în primul semestru al anului 2019 au fost preponderent din bucătăria internațională. În topul preferinței românilor, primele cinci locuri sunt ocupate de burgeri, ciorba de văcuță, pizza, pachețelele de primăvară și plăcinta de vișine.

Potrivit datelor centralizate de companie, pe primul loc în topul orașelor cu cele mai multe comenzi în prima jumătate a anului se află Bucureștiul, urmat de Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, în Cluj-Napoca a fost înregistrată cea mai mare comandă din perioadă menționată, în valoare de 1.349,5 lei, care a inclus 13 meniuri Pizza 2+2 Gratis XL.

În ceea ce privește modalitățile de plată, 77% dintre clienți au ales să plătească cash, iar restul au achitat comenzile online. Pe parcursul primelor șase luni din 2019, în medie aproximativ 75% dintre comenzi au fost plasate online, în creștere cu 12 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

foodpanda.ro colaborează în prezent cu peste 1.500 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș și Baia Mare.



German
Citește articolul precedent:
Holcim România achiziționează Somaco Grup Prefabricate

Holcim România, parte a grupului LafargeHolcim, și compania de investiții Oresa au semnat contractul pentru achiziția integrală a Somaco Grup...

Închide