FREE NOW se extinde în Cluj și Brașov

FREE NOW, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate urbană deținută de Daimler și BMW, se extinde în două noi orașe, Cluj și Brașov, la nici două luni de la intrarea aplicației pe piața din România, în București.

Peste 300.000 de clujeni și brașoveni folosesc în prezent Clever, parte din același grup, aplicație care va continua să fie operațională o perioadă, urmând să fie apoi înlocuită complet de FREE NOW.

„Cluj și Brașov sunt două hub-uri importante de mobilitate, unde cererea crește mai rapid decât capacitatea serviciilor disponibile. Numai în 2019, pasagerii din aceste orașe au comandat în total aproape 7 milioane de curse prin Clever, adică circa un sfert din numărul total de curse Clever și FREE NOW din toată țara. Odată cu lansarea FREE NOW în România, ne-am propus să aducem soluțiile de mobilitate la îndemâna oricui, iar Cluj și Brașov reprezintă doar primul pas. Anul acesta vom continua să investim pentru a aduce FREE NOW și în alte orașe în care aplicația Clever este disponibilă și pentru a oferi în premieră serviciile noastre de ridesharing și în orașe unde nu au fost până acum disponibile, cum este cazul în Brașov”, a declarat, într-un comunicat Andrei Frunză, CEO Clever / FREE NOW.

Pentru toate cursele, indiferent dacă sunt de Taxi sau Ride, FREE NOW oferă opțiunile de plată cash sau card în aplicație și nu percepe tarif dinamic, indiferent de perioada anului sau de momentul zilei, de vreme, de condițiile de trafic sau de cererea și oferta de mașini.

FREE NOW oferă acces clujenilor și brașovenilor, într-o singură aplicație, la călătorii atât în cele trei orașe din România unde este acum disponibilă, cât și în alte 100 de orașe din 9 țări europene – Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria și Suedia.

Clever a fost fondată în 2010 și este prima aplicație de e-hailling din România care permite plata curselor atât cash, cât și direct din aplicație, prin card bancar. În luna iunie 2017, Clever a intrat în grupul FREE NOW (anterior mytaxi), companie rezultată din joint venture-ul dintre Daimler and BMW.

Cu 14 milioane de pasageri și peste 100.000 de șoferi, FREE NOW este în prezent unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilitate urbană din Europa.



German
Citește articolul precedent:
Clubul Economic German Transilvania (DWS) donează 10.000 de lei către ospiciul pentru copii Carl Wolff.

Clubul Economic German Transilvania, denumit și DWS mai jos, este reprezentantul companiilor germane sau germanofone din regiune. În prezent reprezentăm...

Închide