Gafe diplomatice de partid și de stat

60222

Ceva este fundamental bolnav în raporturile de putere din viața politică românească. O majoritate parlamentară, capabilă să treacă prin Parlament un pachet controversat de reforme ale sistemului de justiție cu o viteză amețitoare și împotriva unei masive presiuni externe și interne, ajunge pentru a doua oară în puțin peste un an să-și dărâme propriul Guvern.

În iunie 2017, Sorin Grindeanu se trezea demis printr-o moțiune de cenzură depusă de majoritate împotriva cabinetului. Jumătate de an mai târziu, Mihai Tudose este forțat practic să demisioneze prin retragerea sprijinului într-o ședință de criză a conducerii partidului său, nedorind probabil să repete experiența penibilă a predecesorului.

Problema nu este că doi profesioniști străluciți ar fi fost sacrificați pe altarul intereselor de partid. Ambii erau politicieni cu profil mai degrabă modest. Problema este că unii politicieni încearcă să explice că Guvernul a fost sub orice critică, iar miniștrii nu au performat deloc, pentru ca în următoarea secundă să-i laude pe aceiași membri ai Guvernului dărâmat pentru rezultate notabile. Sau afirmă că prim-ministrul o fi el șeful Guvernului, dar nu are voie să facă ordine în cabinet, pentru că Guvernul este al partidului, iar partidul decide. Asemenea piruete logice distrug credibilitatea – nu doar a partidelor implicate, a căror cotă de încredere este și așa la pământ, ci a României ca stat.

Probabil că nu există imagini mai expresive pentru rezultatul indiferenței politicienilor puterii față de propria țară decât cele ale premierului Japoniei, Shinzo Abe, plimbându-se contrariat prin Muzeul Satului. Deși vizita la București – una istorică, prima a unui șef de Guvern al Japoniei – era programată de mult, principalul partid al coaliției de guvernare nu a mai avut răbdare măcar încă o zi și l-a lăsat pe Abe fără partener de discuție pe partea guvernamentală. O gafă diplomatică majoră, comisă tocmai față de o țară care pune mare preț pe politețe, ceremonial și detalii.

Presa internațională s-a amuzat, iar imaginea României a avut de suferit.

Modelul bicefal al puterii guvernamentale, în care polul puterii oficiale este la Palatul Victoria, iar celălalt, al puterii reale, se află la partid, este dăunător nu doar din perspectiva unor faux-pas-uri diplomatice, oricât de grave și neplăcute ar fi ele. După episoadele Grindeanu și Tudose, oricine se întâlnește cu șeful Guvernului României se poate îndoi justificat de greutatea angajamentelor prim-ministeriale, dacă tot partidul este cel care hotărăște în ultimă instanță.

Peste nici un an, la 1 ianuarie 2019, România va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Va fi o perioadă cu dosare complicate (printre ele și Brexit-ul), în care vor avea probabil loc multe întâlniri guvernamentale la București. Poate reușim totuși să evităm ca miniștri din statele Uniunii Europene să ajungă să se plimbe alene prin Muzeul Satului, pentru că tocmai a mai fost mazilit un Guvern. Deși lui Shinzo Abe probabil că i-a plăcut acolo.

de  Alex Gröblacher



German
Citește articolul precedent:
vocatia
Vocația? Cum să îmi găsesc vocația?

În articolele anterioare am vorbit mult despre procesele interne, despre cum gândim, ce modele ne influențează din copilărie și ne...

Închide