GfK lansează primul program de dezvoltare adresat viitorilor specialiști în cercetare de piață, GfK Research Lab

GfK, liderul pieței de cercetare și de consultanță de marketing din România, lansează la Iași primul program de dezvoltare destinat viitorilor specialiști în acest domeniu – GfK Research Lab. Acesta cuprinde o lună întreagă de seminarii și de traininguri intensive de dezvoltare personală și pe instrumente specifice cercetării de piață, pornind de la conceperea soluțiilor de colectare a datelor, prelucrarea și analiza statistică a acestora și conceperea unor rapoarte relevante care sa răspundă nevoilor de business ale clienților GfK.

Partenerii principali în program sunt: Școala de Valori si Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

“Ne propunem să arătăm tinerilor absolvenți ce înseamnă să lucreze într-o organizație dinamică alături de oameni pasionați și cum pot îmbina cunoștințele și abilitățile dobândite în facultate cu competențele necesare unei cariere într-o companie multinațională”, spune Raluca Avramescu, HR Manager GfK România.

Dacă la finalul parcurgerii programului GfK Research Lab, absolvenții acestui program vor decide că o carieră în domeniul cercetării de piață li se potrivește, GfK le oferă oportunități de joburi, internshipuri sau burse în cadrul companiei, în funcție de cât de pregătiți sunt să facă acest pas important în carieră.

Prima serie GfK Research Lab va avea 100 de participanți: 60 în modulul de Procesare de date, 20 în cel de Scripting și 20 în cel de Charting. Pentru jumătate dintre absolvenți, GfK a pregătit oportunități de carieră pe durată nedeterminată, iar pentru o parte dintre interni burse de merit, precum și posibilitatea de a participa la zile deschise în compania noastră.

Programul este susținut de GfK Global Service Center din Iași, unul dintre cele două centre globale de operațiuni deținute de grupul GfK în Europa. GfK Global Service Center deservește cele 100 de țări în care GfK este prezent la nivel global și desfășoară activități de procesare de date pentru companiile din grup.

Centrul din Iași a fost deschis în 2004, funcționând drept call center pentru NOP World Italia. În 2005, prin achiziționarea NOP World de către GfK Group, centrul de la Iași a devenit parte a grupului, iar în 2012 acesta a fost absorbit de GfK România. Din ianuarie 2014, a devenit centru global de operațiuni.

Despre GfK

GfK reprezintă sursa de încredere care oferă informaţii relevante despre piaţă şi despre consumatori şi care ajută companiile să ia decizii inteligente. Peste 13,000 de experţi în cercetarea de piaţă îmbină pasiunea lor cu cei 80 de ani de experienţă GfK în ştiinţa datelor. Aceasta permite GfK să ofere insight-uri globale importante, îmbinate cu expertiza locală, în peste 100 de ţări. Prin utilizarea unor tehnologii inovatoare şi abilitatea de a lucra cu cifrele, GfK transformă datele din studii în insight-uri acţionabile, care să permită clienţilor săi să-şi îmbunătăţească avantajul competitiv şi să îmbogăţească experienţele şi alegerile consumatorilor.

German
Citește articolul precedent:
Compania Kaufland certificată internațional ca Top Angajator în România

Kaufland România a primit în acest an certificarea internațională ca Top Angajator acordată de Top Employers Institute din Olanda, care...

Închide