Gothaer: Cele mai multe accidente pentru care se deschid dosare CASCO, în lunile iunie și iulie

Iunie și iulie sunt lunile în care au loc cele mai multe accidente pentru care se deschid dosare CASCO, arată statisticile din 2016 și 2017 ale Gothaer Asigurări Reasigurări, parte a grupului german Gothaer.

Datele unui studiu realizat de MKOR Consulting, citate de asigurator, arată că jumătate dintre românii care declarau că urmează să meargă în concediul de vară intenționau să folosească mașina, comparativ cu 28% care optau pentru avion.

„În acest context, încheierea unei polițe de asigurare auto facultativă (CASCO) devine unul dintre elementele foarte importante în pregătirea mașinii pentru drumul din vacanța de vară. Sigur, când pleci în concediu, te gândești numai la lucruri frumoase, dar nu poți ignora riscurile pe care le implică un drum lung făcut cu mașina”, arată subsidiara Gothaer.

Potrivit datelor aferente portofoliului Gothaer, principalele cauze ale accidentelor soluționate prin polițele CASCO încheiate de companie sunt pierderea controlului asupra volanului cauzată de distragerea atenției, neacordarea de prioritate și avarierea autovehiculului de autori necunoscuți.

„Clienții noștri sunt conștienți de riscurile la care se expun atunci când pleacă la drum, mai ales pentru călătorii lungi, și cunosc și beneficiile pe care ți le poate aduce o asigurare CASCO în caz de accident. Nu vrei ca la costul unei vacanțe să se adauge și costul unei reparații auto care poate fi însemnat”, a declarat Mihuț Mărculescu, director departament Subscrieri la Gothaer Asigurări Reasigurări.

Asiguratorul subliniază că dauna nu este despăgubită dacă șoferul a condus sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect halucinogen, accidentul are loc în afara drumurilor publice sau șoferul a pătruns voluntar într-o zonă inundată.

Totodată, despăgubirea nu se acordă dacă autovehiculului i-au fost făcute reparații de către persoane neautorizate, avariile au fost provocate de corpuri mobile din interiorul autovehiculului fără a avea loc o coliziune, dauna a fost produsă înaintea încheierii poliței sau în cazul în care șoferul nu are permis auto corespunzător respectivei categorii.

Gothaer Asigurări Reasigurări a încheiat anul trecut cu prime brute subscrise de 97,8 milioane lei, în creștere cu 19,4%. Evoluția se datorează creșterii înregistrate pe aproximativ toate formele de asigurare, în principal pe linia asigurărilor facultative CASCO (plus 29%).

German
Citește articolul precedent:
Cel mai mare număr de turiști în satele săsești, într-o singură zi: 1500 persoane au ajuns la Criț, în cadrul festivalului Săptămâna Haferland

Peste 1500 de turiști și sași întorși acasă au participat duminică la Săptămâna Haferland, în ziua dedicată satului Criț, iar,...

Închide