Grupul german DKV vizează afaceri de 215 mil. euro în România

Furnizorul de carduri de combustibil DKV Euro Service, parte a grupului german DKV Mobility Services, a încheiat anul trecut cu afaceri de 194 milioane euro, în creștere cu 11%, și își propune pentru 2016 un avans de peste 10% al rulajului, la 215 milioane euro.

 Anul trecut, baza de clienți pentru România a înregistrat un plus de 29%, iar pentru 2016 compania are drept obiectiv atingerea unei cote de piață de 9% și dezvoltarea portofoliului de clienți cu 15-20%. DKV pune la dispoziția clienților o rețea cu stații de carburanți și parteneri de servicii cu peste 60.000 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene.

În România, clienții DKV pot beneficia de o rețea locală de peste 700 de stații (Lukoil, Mol, OMV/ Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, SOCAR, Smart Diesel, Aral).

„Anul 2015 a fost pentru DKX Mobility Services Group (care include DKV Euro Service) cel mai bun an din istoria de 80 de ani a companiei și mă bucur să spun că o parte din această reuşită se datorează şi operaţiunilor noastre din România. (…) Şi anul acesta DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendinţa pozitivă pe care o observăm. Piaţa este în creștere şi odată cu expansiunea industriei de transport vine creșterea nevoilor de mobilitate pentru transportatori, iar DKV poate oferi soluții eficiente pentru alimentare, taxe, rambursarea taxelor, servicii on-line și de întreținere, precum și asistență rutieră”, a declarat Robert Vass, Country Manager România și Ungaria DKV Euro Service.

DKV oferă o gamă de servicii la nivel european pentru optimizarea costurilor şi managementul flotei rutiere, de la posibilitatea alimentării fără numerar până la plata taxelor de drum, tuneluri, feriboturi, poduri sau la obţinerea unui plus de lichidităţi prin recuperarea TVA-ului şi a accizelor aferente cheltuielilor din ţările de destinaţie din Europa.

În 2015, grupul german a obținut o cifră de afaceri de 5,8 miliarde de euro. În prezent, peste 2,5 milioane de carduri DKV şi unități de bord pentru taxe de drum sunt folosite de peste 120.000 de clienţi.

German
Citește articolul precedent:
EVALUAREA ȘI EXPERTIZA JUDICIARĂ

Veridio și BusinessMark Event Management anunță organizarea seminarului EVALUAREA ȘI EXPERTIZA JUDICIARĂ ce va avea loc pe 16 iunie 2016...

Închide