Häfele: o cameră, o suprafață, un singur stil pentru industria hotelieră 2.0

Hafele Intergastra

Häfele, lider în domeniul producției și comercializării de accesorii și feronerie pentru mobilier, precum și sisteme electronice de control al accesului, preîntâmpină noile tendințe din industria hotelieră sub motto-ul „O cameră, o suprafață – un singur stil” cu o gamă variată de peste 200 de produse de înaltă calitate, disponibile la nivel global. Noutățile vor fi prezentate la târgul Intergastra, ce va avea loc la Stuttgart, Germania, în perioada 3-7 februarie.

Häfele evidențiază expertiza sa în soluții de proiect 360°, dar mai ales oferă o nouă viziune asupra camerei de hotel, proiectată în detaliu utilizând o singură sursă, prin intermediul experienței digitale. Noile produse și soluții acoperă toate cerințele și suprafețele, de la ușa de intrare până la spațiul de depozitare, totul pentru ca rezultatul final să surprindă vizual, dar mai ales să îndeplinească fiecare scop și necesitate ale camerelor de hotel. În această manieră, arhitecții, proiectanții și investitorii au posibilitatea de a crea o cameră ce se definește printr-un stil special și inconfundabil.

Gama de produse include o diversitate de uși disponibile pentru diferitele tipuri de încăperi, sisteme electronice de control al accesului cu tehnologia Dialock ce transformă cheia metalică într-una digitală și inteligentă, dar și o varietate de mânere adecvate pentru uși și mobilier. Modulele de sunet ce pot fi controlate cu ajutorul unui smartphone, soluțiile complete de depozitare cu accesorii integrate pentru dulapuri, dar și soluțiile de iluminare Loox LED cu stații integrate de încărcare USB și senzori de mișcare, răspund noilor tendințe din industria hotelieră internațională.

Mai mult confort cu mobilierul multifuncțional

Inovațiile contribuie la realizarea mobilierului inteligent destinat hotelurilor, dar și a mobilierului multifuncțional de diferite mărimi și pentru diferite întrebuințări. Ideile și proiectele arhitecturale care se bazează pe conceptul de Micro Living, alături de necesitatea de a trăi confortabil în spațiile mici, tot mai prezente pe piața imobiliară  actuală, au transformat Häfele în pionierul industriei. Gama variată de produse face ca producătorul german sa fie pregătit să preîntâmpine tendințele și nevoile pieței din viitor.

Control sporit pentru oaspeți și hotelieri cu ajutorul sistemului Dialock

Sistemul de control al accesului Dialock, și Interel, furnizor specializat în sisteme de management în rețea, acest duo inteligent ce aduce noi perspective în automatizarea activității și controlul camerelor de oaspeți din hoteluri. De la recepție până în camera de hotel, Dialock oferă o gestionare simplă și coordonată a drepturilor de acces ale oaspeților, angajaților sau personalului din exterior cu un consum redus de energie și respectarea celor mai exigente norme de securitate, folosind tehnologia Bluetooth.

Ușa camerei de hotel 2.0 – Trei parteneri, un singur concept

Ușa camerei de hotel 2.0 este noul concept de succes, care a impresionat întreaga industrie hotelieră în ultimii șase ani. Häfele alături de partenerii săi, Herholz și Pfleiderer, au furnizat hotelierilor o nouă perspectivă asupra ușii camerei de hotel, care este potrivită pentru operatorul respectiv și care poate fi configurată în mod optim. Combinarea sistemului de control al accesului, Dialock, cu un terminal ce poate fi conectat prin intermediul telefonului mobil, suprafața haptică inovatoare de la Pfleiderer și tehnologia certificată pentru uși de la Herholz, transformă ușile de hotel într-un produs unic și inovator, pe care Häfele îl prezintă, cu mândrie, în cadrul târgului.

Conectarea rețelelor la Focus Hotel

Un alt aspect important îl constituie faptul că Häfele este, din nou, partener al locului de întâlnire a celor din industria hotelieră Focus Hotel, și al parcului tematic aflat în imediata apropiere. Aici se întâlnesc hotelierii, arhitecții și proiectanții din industrie pentru a dezvolta noi posibilități și a crea noi rețele de conectare a produselor.

Häfele își prezintă produsele în acțiune. Corpurile de iluminat rotunde, situate deasupra mesei, echipate cu o țesătură ușoară din gama de produse Häfele, sunt deosebit de impresionante. Aici are loc “ora albastră” în parteneriat cu Asociația Germană a Arhitecților/ Designer-ilor de interior (BDIA), Häfele reușind prin produsele sale să ofere un mediu propice pentru ca arhitecții și constructorii să se cunoască, într-o atmosferă plăcută, pentru stabilirea parteneriatelor viitoare.

Despre Häfele

Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. A fost fondată în 1923, iar în prezent serveşte industriei accesoriilor pentru mobilă, feroneriei arhitecturale şi a sistemelor electronice de control al accesului. Printre clienţii săi se numără cei din industria mobilei, producătorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecţi şi designeri din peste 150 de țări din întreaga lume. Häfele dezvoltă și produce accesorii de feronerie și sisteme electronice de control al accesului în 6 fabrici în Germania și Ungaria. În exercițiul financiar 2015, Grupul Häfele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, având peste 7.100 de angajați în 37 de filiale, și numeroase reprezentanţe în întreaga lume.

Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, vine în întâmpinarea producătorilor de mobilă, revânzătorilor de feronerie și accesorii pentru mobilă, designerilor și arhitecţilor prin soluțiile și produsele inovatoare.



German
Citește articolul precedent:
Atelier
Elevii de la Colegiul Tehnic din Câmpulung beneficiază de un nou atelier de practică, precum și de un laborator pentru instruire SSM, amenajate de către Holcim

Începând din acest an, elevii care se pregătesc pentru specializarea electromecanic la Colegiul Tehnic Câmpulung își desfășoară orele într-un atelier...

Închide