Hațegan Attorneys a asistat Bosch Service Solutions la închirierea unor spații de birouri în proiectul ISHO din Timișoara

Avocații de la Hațegan Attorneys au acordat consultanță companiei Bosch Service Solutions, parte a grupului german Bosch, la negocierea și semnarea contractului de închiriere pentru noile birouri ale companiei din Timișoara, care vor fi localizate în proiectul imobiliar ISHO.

Noile birouri vor deveni principala locație a companiei pentru divizia de vânzări care activează în partea de vest a României.

Bosch Service Solutions, care a sărbătorit recent zece ani de prezență în Timișoara, va închiria spațiul de birouri în prima clădire de birouri a proiectului imobiliar ISHO, care va fi deschisă în 2018. Astfel, Bosch va ocupa primele patru etaje ale noii clădiri, însumând 6.600 mp.

„Suntem foarte bucuroși să avem ocazia să colaborăm cu Bosch Service Solutions, una dintre principalele companii germane din Timișoara, în special în structurarea, revizuirea și negocierea unui set de clauze contractuale care lasă loc pentru dezvoltarea viitoare a companiei în Timișoara”, a declarat Alina Iozsa, avocatul partener în cadrul casei de avocatură Hategan Attorneys, coordonator al departamentului imobiliar.

Avocații reprezentanți din cadrul casei de avocatură Hategan Attorneys care au fost implicați în negocierea contractului de închiriere au fost Ioana Hategan, Managing Manager și Alina Iosza, Partner.

German
Citește articolul precedent:
Imagine conferință
PwC România organizează seminarul „Noutăți fiscale în România”

București, 4 octombrie 2017 – PwC România alături de BusinessMark Event Management anunță organizarea seminarului „Noutăți fiscale în România”, eveniment...

Închide