Horia Braun, numit Economist-Șef și Director de Cercetare în cadrul BCR

Sursa: Youtube

Horia Braun (39 de ani) a fost numit Economist Șef și Director de Cercetare în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Până la această numire, Braun a activat în cadrul ING Group, din octombrie 2007, deținând de-a lungul timpului poziția de manager de investiții instrumente cu venit fix în cadrul ING Investment Management România și, ulterior, pe cea de Director al Departamentului de Investiții din cadrul ING Pensii.

În aprilie 2013, el a fost numit Director General al NN Investment Partners, până când a fost relocat în Cehia pentru a prelua funcția de Director de Investiții pentru regiune, având în administrare active de patru miliarde de euro.

Anterior, Braun a lucrat în cadrul Băncii Naționale a României, unde a condus serviciul de modelare din cadrul Direcției Modelare și Prognoze Macroeconomice a BNR.

Horia Braun este absolvent al Facultății de Știinte Economice din cadrul Universității „Babes-Bolyai” Cluj și MA (Master of Arts) în Economie la Central European University Budapesta. El deține certificarea CFA (Chartered Financial Analyst) din 2006.

BCR, membră a Erste Group din Austria, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

German
Citește articolul precedent:
Vânzările OMV Petrom au scăzut cu 14% în primele 9 luni, la 11,6 mld. lei

OMV Petrom a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu vânzări de 11,6 miliarde lei, mai mici cu 14%...

Închide