HORNBACH: Ce tipuri de şeminee îşi doresc românii

  • Şemineele cu geam termorezistent, cele mai căutate de către români
  • Sfaturile Hornbach: cum trebuie îngrijite plantele pe timp de iarnă

Potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, clienții sunt tot mai interesaţi de montarea şemineelor în locuinţe, cele mai căutate modele fiind cele dotate cu geam termorezistent.

”Am observat un interes tot mai crescut pentru șeminee în rândul clienților noștri, principalele motive fiind legate de aspectul estetic, un astfel de obiect având rolul de a schimba total ambianţa unei încăperi”, spune Mugurel Horia Rusu, Director General Hornbach România.

Potrivit reprezentantului Hornbach, șemineul dotat cu geam termorezistent este cel mai des ales de către români. Acesta prezintă mai multe avantaje de ordin practic, dar și estetic: se montează cu ușurință, oferă o încălzire rapidă a încăperii și, în plus, este ideal în cazul unei pene de curent, întrucât nu are nevoie de energie electrică. De asemenea, contribuie la crearea unui ambient deosebit, fiind în cele mai multe cazuri atracția principală a camerei și chiar a locuinței.

În contextul debutului sezonului rece, magazinele Hornbach organizează în lunile octombrie și noiembrie o expoziție de șeminee, pentru ca cei interesați să poată alege mai ușor modelul potrivit pentru casa și stilul lor de viață, primind consultanţă din partea angajaţilor companiei.

În sortimentul Hornbach se regăsesc șeminee de tip sobă cu diferite puteri, de la 5, 7, până la 9 KW, cu boltă, drepte, cu design rotund, în funcție de dimensiunea locuințelor și de stilul de amenajare. Din punct de vedere al materialelor din care sunt realizate și al culorilor, sortimentul include șeminee din oțel, placate cu granit, plăci din teracotă sau marmură, în culori variate, de la gri, crem, maro, până la negru.

Un model care anul aceste este foarte căutat este termoșemineul, care include un rezervor de apă și care poate fi conectat la caloriferele din casă și chiar la sistemul de încălzire prin pardoseală. Acest model are o durată medie de viață de 10 ani și are avantajul că, printr-un singur focar, încălzește întreaga locuință.

O altă opțiune pe care o au clienții Hornbach este cea a focarelor pentru șeminee, care constituie baza pentru construcția unor șeminee decorative personalizate, cu piatră de granit, în funcție de preferințe.

Pe lângă șeminee, Hornbach mai pune la dispoziția clienților și sobe din teracotă, dotate cu uși din sticlă. În plus, în sortiment se regăsesc și cahle, pentru ca fiecare client să își poată construi soba de teracotă așa cum dorește.

Cum să îngrijești plantele în sezonul rece

Pentru că a început toamna, iar iubitorii de plante trebuie să facă acum unele schimbări pentru ca acestea să înfrumusețeze grădinile și anul viitor, magazinele Hornbach organizează luna aceasta o expoziție dedicată îngrijirii plantelor pe timpul sezonului rece.

Conform specialiștilor Hornbach, pregătirea plantelor pentru iarnă trebuie să urmeze câțiva pași importanți. În primul rând, înainte de a le aduce în interior, este nevoie ca acestea să fie curățate de frunzele căzute, de cele uscate și bolnave, precum și de părțile lemnoase moarte. În această etapă, dacă pe plantă există paraziți, este necesar un tratament special, înainte să fie adusă în interiorul locuinței.

A doua etapă presupune alegerea unui pământ potrivit pentru plante. De asemenea, este recomandată, pe toată perioada în care planta stă la interior, utilizarea unei stropitoare cu cioc lung și îngust și a unui pulverizator, cu care frunzele pot fi tratate mai ușor împotriva paraziților.

Alegerea unui loc potrivit este următorul pas. Nu este recomandat să așezăm plantele în apropierea sau pe direcția unei ferestre larg deschise, deoarece, din cauza curenților reci de aer putem observa pierderea bobocilor, a florilor și chiar a frunzelor. Și insuficiența luminii poate crea probleme serioase, precum creșterea alungită a tulpinilor, formarea unui frunziș rar sau incapacitatea producerii bobocilor florali.

Plantele de origine tropicală trebuie tratate cu o atenție deosebită, deoarece pot fi afectate foarte rapid de frig. În ceea ce privește plantele care nu pot fi mutate în interior, dar care sunt slab rezistente la temperaturi scăzute, este indicat să fie acoperite cu materiale specifice care protejează plantele pe timpul iernii.

German
Citește articolul precedent:
Profihairshop a investit 100.000 euro în deschiderea unui nou magazin, în Veranda Mall

Profihairshop, cel mai mare retailer specializat în comercializarea de produse profesionale pentru îngrijirea părului, deschide un nou magazin, în Veranda...

Închide