A început numărătoarea inversă pentru festivalul Săptămâna Haferland!

Satul Criț

Mai sunt doar câteva zile până la debutul celei de-a șasea ediții a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, care va avea loc în perioada 2-6 august 2018.

Cea de-a șasea ediție a festivalului include localitățile Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri, având ca tematică centrală meșteșugurile, sub sloganul Festival cu meșteșug, săsesc.

Săptămâna Haferland așteaptă peste 6000 de turiști din România și din afara țării, cu activități cât mai interesante pentru toate vârstele: ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, proiecții de film, spectacol de teatru, plimbări cu bicicleta, expoziții muzică și dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc.

Meșteșugurile și tradițiile din Haferland fac parte din istoria vie a României, iar participanții la festival vor putea lua parte la ateliere de tâmplărie, pielărie, sculptură, țesut, pictură pe mobilă, olărit, cojocărie și împletit cu pănuși.

Mai mult, participanții la festival vor putea lua parte la un concert cu totul special, pe 4 august, când vioara Stradivarius Elder-Voicu va ajunge în Haferland pentru un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criț.

Un alt element inedit al ediției din acest an îl reprezintă expoziția de oldtimers BMW, susținută de Automobile Bavaria, astfel că, tot pe 4 august, la Criț, în ziua principală a festivalului, turiștii vor putea admira modelele BMW Isetta, BMW 1600-2 si BMW 2002 tii.

Ediția din acest an a festivalului este organizată cu susținerea sponsorilor Rompetrol, Remarul 16 Februarie, Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group, Selgros, Aqua Carpatica si Domeniile Sâmburești, Hochland, Mikim, Ursus, Bavaria Tour și Schaeffler Romania și a partenerilor Muzeul Astra Sibiu, Asociația Sașilor din Germania, Cantus Mundi, Colinele Transilvaniei, Icon Arts și Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt susținută de Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Primăria Saschiz, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Asociația Nowero Rupea si Primăria Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești în materie de olărit, brodat, pictat sau alte activități specifice zonei. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.haferland.ro.

 

 Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea orgii bisericii din Criț, finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași în limba română și germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Sonoro Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Începând din 2017, fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.



German
Citește articolul precedent:
Continental a cumpărat fosta platformă industrială UMT din Timișoara

Continental a cumpărat de la grupurile de firme UMT și Prompt un teren 32 de hectare în Timișoara, reprezentând cea...

Închide