Industrie cu impact triplu

Auzim des vorbindu-se despre impactul unei industrii, sau chiar al unei singure companii, în economia națională, subliniindu-se factorul de multiplicare economică. Auzim la fel de des că sectorul energetic are ca scop să facă din România un pol regional de stabilitate și securitate energetică. Tocmai de aceea este bine să știm care este contribuția sectorului de petrol la construcția acestui pol de stabilitate economică și geo-strategică, mai ales contribuția sectorului upstream onshore, adică a industriei onshore de explorare și producție de țiței și gaze naturale.

România subliniază adesea tradiția națională îndelungată a industriei petroliere dar și mândria de a fi una dintre cele mai puțin dependente de importuri de energie dintre statele membre UE. Dar când vine vorba despre companiile care au susținut de-a lungul timpului dezvoltarea industriei și implicit asigurarea producției la aceste cote, discursul capătă uneori urme nejustificate de îngrijorare cu privire la exploatarea resurselor naționale de către entități private, de parcă acestea ar opera exclusiv pentru sine. Exploatarea resurselor de hidrocarburi este o industrie în sine, funcționând după aceleași reguli ca alte industrii. Asigurarea unei marje de profit pentru investitorii care pun în joc capitalul, asumându-și riscuri, face parte din logica fundamentală a economiei de piață. Faptul că obiectul industriei îl fac resursele naturale ale Statului este reflectat în politica națională de concesionare și respectiv impozitare a acestor concesiuni. Ceea ce rezultă din acest proces este în primul rând accesul sigur al tuturor cetățenilor la energie. Deși sfera largă de utilizare a făcut ca accesul la energie să fie perceput ca un drept, acesta este în fapt un serviciu de importanță crucială de care cineva trebuie să se îngrijească pentru ca noi să îl putem accesa nemijlocit oricând. În plus, el vine cu o serie de beneficii colaterale în economie, valoare adăugată prin dezvoltarea pe orizontală și verticală a industriei energetice, cu efecte induse în alte sectoare economice, contribuții la bugetul de stat.

În acest context, este necesar ca această contribuție să fie cuantificată factual, cu cele mai bune instrumente și cei mai buni specialiști, dincolo de afirmațiile standard care, deși nu sunt deloc de neglijat pentru că prezintă realitățile economice ale României, au devenit obișnuință: „industria energetică este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat”, „cel mai mare angajator în raport cu statele membre UE”, etc. Dincolo de acestea vorbim despre un efect general de multiplicare a fiecărui cent investit, greu de neglijat în industrie în general și mai ales în România, unde datorită profilului rezervelor, fragmentat, sondele și oamenii care le operează în vederea exploatării sunt semnificativ mult mai mulți.

Studiul „Impactul industriei onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale asupra economiei românești” realizat de KPMG vine să cuantifice cu instrumente consacrate impactul semnificativ direct și indirect pe care investițiile în industria onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale îl generează în economia românească. Studiul analizează impactul pe care îl are o investiție de 1 miliard de euro, nivelul estimat ca fiind necesar pentru menținerea nivelului actual al producției de țiței și gaze naturale, asupra locurilor de muncă, a Produsului Intern Brut și a contribuțiilor fiscale la bugetul de stat pe durata de viață a investiției, estimată la un an de construcție și 10 ani de producție. Prin lanțul de interdependențe, aceste efecte sunt propagate în alte sectoare economice, generând, de asemenea, un impact indus considerabil.

oil-and-gas1

Industria upstream onshore reprezintă un angajator important în România, cu peste 25.000 de salariați angajați direct, conform Institutului Național de Statistică. Aceștia reprezintă o treime din totalul angajaților din industria de explorare și producție de țiței și gaze naturale din Uniunea Europeană, conform statisticilor Comisiei Europene. Ponderea ridicată se datorează condițiilor geologice dificile din România, ce derivă inclusiv din perioada lungă de exploatare. Operând peste 400 de zăcăminte petroliere, majoritatea fiind mici, fragmentate și cu un grad ridicat de depletare, sunt necesare peste 13.000 de sonde pentru a asigura producția la nivelele actuale. Studiul KPMG arată că, în urma unei investiții de 1 miliard de euro în explorarea și producția de țiței și gaze naturale, sectorul upstream onshore creează sau menține 25.800 de locuri de muncă direct și indirect, la care se adaugă un impact indus de 20.100 de locuri de muncă. În total, acest nivel al investițiilor generează un impact de 45.900 locuri de muncă pe parcursul investiției; dintre acestea, 15.000 sunt menținute sau nou create în anul în care se realizează investiția, iar alte 3.000 anual pe parcursul următorilor 10 ani de producție medie. Angajații acoperă o plajă largă de discipline – foarte mulți dintre lucrătorii „blue collars”, beneficiari ai unor salarii peste media calificării, sunt în zone cu tradiție în exploatare, astăzi rămase monoindustriale, de ale căror venituri depind, de cele mai multe ori, întregile familii. Un număr semnificativ de angajați îl reprezintă și cei cu înaltă calificare, specializați în inginerie, geologie, mediu sau siguranță.

O investiție medie de 1 miliard de euro în sectorul de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale generează și un impact de 3,2 miliarde de euro în PIB-ul României, din care 2,3 miliarde euro direct și indirect, iar 0,9 miliarde de euro impact indus. Acest efect este amplificat de faptul că aproximativ 90% din furnizorii contractați de companiile petroliere din România sunt la rândul lor autohtoni. Doar pe parcursul ultimilor 5 ani, contribuția directă a industriei în ceea ce privește valoarea adăugată creată anual a fost de peste 1% din totalul PIB-ului României. Dacă este luat în considerare și impactul intersectorial, contribuția totală a acestei industrii este mult mai mare.

Impactul indirect se reflectă, în principal, asupra sectoarelor de rafinare a petrolului și producție de energie electrică și termică, împreună cu lanțul de aprovizionare al acestor industrii. În momente de vârf ale economiei, în România au înflorit companiile de prestări servicii, atât locale cât și internaționale. Schlumberger și-a stabilit la Ploiești sediul regional pentru Europa de Est. Tot lângă Ploiești și-a deschis în anul 2013 fabrică importantul producător de utilaje petroliere Lufkin, parte din gigantul american GE. Aceștia au mizat pe faptul că în România găsesc nu doar o poziție strategică din care să-și conducă operațiunile regionale, dar și o piață locală dezvoltată, care asigură un flux continuu de cerere, precum și forță de muncă calificată, care le răspunde exigențelor. Impactul indus este reprezentat de valoarea adăugată generată din cheltuielile consumatorilor casnici ca urmare a unei creșteri în câștigurile salariale, rezultată în mod direct sau indirect din industria onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale și de la furnizorii acestei industrii. Simplul fapt că în România se creează un număr ridicat de locuri de muncă plătite peste media națională generează, dincolo de beneficiile la nivel personal, un efect de propagare a acestor cheltuieli suplimentare în economia națională. În același interval de timp, investiția de 1 miliard de euro se multiplică 1:1 în veniturile fiscale la bugetul de stat: dintr-un miliard de euro investit în producția de hidrocarburi, un alt miliard va ajunge, prin plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, redevențelor și contribuțiilor la asigurările sociale, pe durata celor 11 ani, la bugetul de stat.

ptdm200503367_300dpi_1253087

România este una dintre țările cu cele mai mari rezerve de țiței și gaze naturale din Europa, având rezerve dovedite de țiței de peste 315 milioane bep și rezerve de gaze naturale de peste 640 milioane bep, rezerve ce recent au plasat țara noastră pe a treia poziție între țările Uniunii Europene în ce privește independența energetică. Totuși, în absența unor investiții suplimentare semnificative în identificarea de noi zăcăminte și în sporirea factorului de recuperare din zăcămintele existente, rezervele dovedite de țiței se vor epuiza în doar 12 ani la nivelele actuale de producție, iar cele de gaze naturale vor fi epuizate în 9 ani. Pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a acestor locuri de muncă, a impactului în PIB și a veniturilor la bugetul de stat, Statul are responsabilitatea să își asume un rol activ în stimularea investițiilor în acest sector. În competiția mondială pentru atragerea capitalului, trebuie să ofere nu doar accesul la potențiale rezerve, ci un cadru atractiv în care companiile să decidă să le exploreze și ulterior să le poată exploata. Totodată, pentru majoritatea rezervelor mature care pot fi exploatate comercial doar cu investiții în redezvoltare, lucrări de work-over și alte intervenții cu tehnologii sofisticate, cadrul trebuie adaptat astfel încât să le prelungească acestora durata de viață în condiții de viabilitate. Nicio companie privată nu va opera sonde pe pierdere, iar în România pragul de rentabilitate este extrem de sensibil la orice schimbări, fie că vin din piață, fie că vin din cadrul fiscal și de reglementare. În contextul unor prețuri scăzute la nivel internațional pentru țiței pentru gaze naturale, competiția între zonele de producție la nivel mondial pentru capitalul necesar operațiunilor devine mai acerbă, marjele de profit ale investitorilor fiind diminuate. Astfel, capitalul mondial tinde să se îndrepte către zonele cu costuri de producție scăzute, cu un cadru de reglementare modern, stabil și predictibil, și cu un sistem fiscal cât mai favorabil. În absența unui cadru propice, există riscul ca industria de explorare și producție din România să aibă dificultăți în a atrage investițiile necesare nu doar pentru a extinde durata de viață a zăcămintelor, și inclusiv a beneficiilor generate pentru economia națională, cât și pentru a menține producția la nivelele actuale. Acum când putem aprecia fundamentat că industria petrolieră onshore are un impact economic mare asupra întregii economii, dar ne lipsesc atât o Strategie Energetică Națională cât și un cadru fiscal predictibil, întrebarea rămâne încotro dorim să ne îndreptăm? Cine își asumă o dezbatere publică transparentă și coerentă pe aceste subiecte, care în cele din urmă să dea direcția în care ne îndreptăm? În absența acestor două elemente fundamentele care să ghideze investițiile, lăsăm loc celei mai neplăcute senzații: senzația că ne îndreptăm spre nicăieri.

de Daniel Apostol

German
Citește articolul precedent:
Dividendele – a fi sau a nu fi investitor

Când vine primăvara, începe sezonul raportărilor financiare pentru anul precedent. Cel pentru 2015 tocmai s-a încheiat, iar acum putem vedea...

Închide