JLL își extinde echipa departamentului de birouri

Alexandru Orzea, consultant Office Department

Compania de consultanță imobiliară JLL a anunțat angajarea lui Alexandru Orzea pe poziția de consultant în cadrul departamentului de birouri, în contextul în care segmentul de office trece printr-una dintre cele mai favorabile perioade, atât din punct de vedere al noilor investiții, cât și al cererii de spații.

Orzea se alătură echipei JLL după aproximativ trei ani petrecuți în cadrul Colliers International, unde a tranzacționat peste 10.000 mp, reprezentând companii precum Adswizz, Bolt (Taxify), Certsign, IREM spa, WWF, RTC, BTL Medical și altele.

„Atragerea lui Alexandru este în linie cu strategia pe care JLL a adoptat-o în ultimii ani, și anume în a fi foarte selectivi cu oamenii care ni se alătură, astfel încât aceștia, pe lângă etică, excelență profesională și potențialul de creștere, să fie compatibili cu echipa existentă. Astfel, după mai mult de 3 ani în care am fost foarte atenți la ceea ce se întâmplă pe piața de servicii de consultanță pentru închirierea de spații de birouri, am luat decizia de a-l angaja pe Alexandru, care va completa excelent echipa existentă”, a declarat, într-un comunicat, Marius Șcuta, Head of Office Department.

JLL este prezentă pe piața de consultanță imobiliară din România din anul 2007, activitatea companiei fiind structurată pe opt departamente. Echipa de office a JLL este una dintre cele mai experimentate de pe piața de servicii imobiliare locale, numai anul trecut reușind să închidă unele dintre tranzacțiile de referință atât în București, cât și în țară, care au cumulat circa 100.000 metri pătrați.

„Am luat decizia de a mă alătura echipei de Office a JLL datorită maturității și stabilității companiei și a departamentului. Împreună cred că putem continua procesul de educare și profesionalizare a pieței de office din România care se află într-o evoluție accelerată. În ciuda tensiunilor existente pe piața forței de muncă, România rămâne încă, o piață atractivă pentru extinderea companiilor din Europa și din Statele Unite și pentru creșterea companiilor cu capital local și internațional deja active pe piața locală. Dezvoltarea de noi zone de business și apropierea de zonele rezidențiale cu densitate mare, pentru a combate problemele de trafic, generează noi oportunități pentru companiile care vor se reloce. În acest context, rolul nostru de consultanți este să îi ajutăm pe aceștia să aibă o viziune de ansamblu a pieței și acces la toate informațiile financiare și tehnice care să le permită să ia cea mai bună decizie de business”, a spus Alexandru Orzea, consultant Office Department.

JLL a înregistrat în 2018 în România o cifră de afaceri de 10,9 milioane de euro, în creștere cu 33,22% comparativ cu anul precedent.



German
Citește articolul precedent:
Stein & Partner anunță parteneriatul cu rețeaua globală Signium

București, decembrie 2019 – Stein & Partner, unul dintre primii furnizori de servicii de Executive Search și consultanță de Capital...

Închide