Leszek Wącirz, Country Manager Nestlé România: „Obiectivele pentru îmbunătățirea calității vieții consumatorilor și contribuția la un viitor mai bun pentru toate generațiile rămân o prioritate”

Care a fost impactul generat de pandemie asupra industriei alimentare și cum apreciați evoluția pieței românești în viitorul apropiat?

În primele luni ale anului am observat o creștere organică de două cifre în categoriile Food & Beverages, parțial susținută de comportamentul consumatorilor de stocare a alimentelor. Atenția acestora a fost îndreptată, în principal, către produse alimentare de bază, în special cele în ambalaje de tip multi-pack.

Sectorul alimentar a cunoscut, de asemenea, o nouă schimbare de comportament a consumatorului, și anume înclinația spre cumpărăturile planificate, în detrimentul cumpărăturilor impulsive, precum și o apetență crescută pentru ofertele promoționale. Am observat, astfel, o cerere crescută pentru produse de nutriție pentru bebeluși, cereale pentru mic dejun sau capsule de cafea, și mai puțin pentru produsele de răsfăț culinar.

În același timp, o consecință a contextului pandemic o reprezintă creșterea substanțială a vânzărilor în segmentul e-commerce.

Pe plan local, estimăm o creștere de 50% a cumpărăturilor online pentru produsele alimentare, datorată faptului că în această perioadă oamenii caută cea mai sigură variantă pentru aprovizionare, evitând, în cea mai mare parte, retail-ul clasic.

Salutăm, pe această cale, toate eforturile prin care partenerii din industrie au reușit să extindă serviciile de livrare la domiciliu și să implementeze reguli stricte de siguranță pentru consumatorii din toate locațiile, asigurând continuitatea industriei.

Ce măsuri ați implementat la nivel intern pentru a face față provocărilor generate de criza sanitară?

În oglindă cu obiectivele Nestlé „Good Food, Good Life”, sănătatea angajaților, colaboratorilor și a oamenilor din comunitatea din care facem parte a fost dintotdeauna o prioritate pentru noi. De aceea, depunem toate eforturile pentru ca aceștia să aibă parte de suportul nostru – încă de la sfârșitul lunii februarie am început să implementăm primele măsuri pentru a asigura toate condițiile de siguranță necesare. Am restricționat călătoriile de business, am adoptat metode de curățenie suplimentare în toate locațiile și am pus la dispoziția angajaților noștri condițiile și instrumentele necesare pentru a facilita lucrul de acasă, acolo unde este posibil.

Mai mult decât atât, pentru că știm că o alimentație sănătoasă stă la baza unei vieți sănătoase, ne-am asumat angajamentul de a asigura producția și livrarea continuă, în siguranță, a tuturor produselor noastre pentru oameni și animalele lor de companie. Ca soluție pentru echipele de pe teren, am pus la dispoziție toate echipamentele de protecție necesare –măști, mănuși, viziere.

Pentru a nu pune presiune suplimentară pe bugetul de stat în acest context sensibil, am decis să nu recurgem la măsurile de sprijin financiar acordate companiilor. Am păstrat, însă, planul pentru creșterile salariale și bonusurile anuale și am oferit, în continuare, salarii complete tuturor angajaților noștri.

Compania Nestlé a anunțat recent că va continua să se implice în susținerea comunităților. Care sunt principalele direcții de acțiune în acest sens?

Ne aflăm într-un context dificil, cu impact major asupra comunității în care activăm. Este un moment în care Nestlé își propune să rămână nu doar un partener de încredere în industrie, ci și un inițiator de conversație pentru crearea, sprijinirea și implementarea unor soluții concrete pentru dezvoltarea societății. În acest sens, obiectivele pentru îmbunătățirea calității vieții consumatorilor și contribuția la un viitor mai bun pentru toate generațiile rămân o prioritate.

A doua jumătate a anului 2020 vizează noi investiții și inițiative de responsabilitate socială, orientate către nutriție pentru indivizi și familii (Nestlé for Healthier Kids), sustenabilitate pentru mediu (Nestlé for a Waste Free World) și dezvoltare profesională pentru tineri (Nestlé Needs YOUth).

În prima parte a anului am lansat proiectele dedicate educației pentru nutriție Nutriporția și Traista cu Sănătate, prin care ne dorim să ajutăm 70.000 de copii să facă alegeri sănătoase și să adopte un stil de viață activ și echilibrat, până la finalul anului. Cel din urmă este un proiect educațional lansat în Iași, în 2012, de prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, menit să ajute părinții, profesorii și copiii să învețe despre construirea unei vieți sănătoase. În acest an, am reușit să punem proiectul la dispoziția tuturor părinților și profesorilor din țară, lansând versiunea digitală a manualului Traista cu Sănătate.

În luna iunie am lansat campania „Nu risipi cât poți iubi”/ „Less Waste More Love”, ca parte a demersurilor globale pentru protejarea mediului înconjurător. În cadrul campaniei vor fi implementate acțiuni dedicate pentru protejarea și utilizarea apei în mod responsabil, colectarea selectivă, reciclarea ambalajelor și reducerea emisiilor de carbon – obiectivul nostru este ca, până în 2030, să avem impact zero asupra mediului.

Nu în ultimul rând, în luna iunie am dat startul evenimentului Summer’s Cool, de data aceasta într-un format virtual, în cadrul căruia 24 de studenți din România, Croația, Serbia și Bulgaria au avut oportunitatea să deprindă abilități profesionale în domenii variate, în cadrul unor workshop-uri virtuale susținute de colegi cu experiență din echipa Nestlé. În toamnă, urmează să lansăm și în România programul Young Culinary Talent (YOCUTA), un program de training global în industria culinară, precum și un nou program de educație antreprenorială pentru tineri, împreună cu Junior Achievement.

Care sunt planurile de dezvoltare a business-ului din România, în perioada următoare?

În următoarea perioadă ne vom concentra eforturile, în continuare, pe sprijinirea partenerilor de business precum și a comunităților din România afectate de pandemie, precum și pe inițiativele de CSR prin care dorim să ne aducem contribuția pentru dezvoltarea armonioasă a societății în toate aspectele sale.

Totodată, vom continua să creștem portofoliul Nestlé cu opțiuni alimentare inovatoare în toate categoriile de produse, astfel încât să putem oferi consumatorilor alternative potrivite pentru fiecare moment al vieții. Acesta este un aspect prioritar în activitatea noastră și ne dorim ca portofoliul nostru să includă alternative accesibile, naturale și cu un conținut nutrițional optim prin care să garantăm accesul la o alimentație și o viață sănătoasă pentru toate generațiile.

Un interviu de Ioan Dornescu



German
Citește articolul precedent:
Ce face învățământul dual din Ilfov pe timp de pandemie?

O soluție de succes pe piața muncii, însemnând șomaj redus în rândul tinerilor și numeroși specialiști bine pregătiți, o reprezintă...

Închide