Liberalizarea gazelor: de ce acum?

Am participat recent la o dezbatere publică care a încercat să găsească răspuns (răspunsuri) la întrebarea dacă „este posibilă o liberalizare timpurie a procesului a pieței de gaze din România”. Și dacă da, atunci cine câștigă, cine pierde? Ca să folosesc o sintagmă-stereotip, evident că „părerile au fost împărțite”. Dar la fel de evident a fost că interesele părților prezente la dezbatere au fost și mai împărțite.

Mi-am exprimat atunci și revin și acum cu punctul de vedere următor: în ceea ce privește liberalizarea prețurilor în sectorul gazelor naturale, acesta nu este un subiect născut peste noapte, fie din interese populiste, fie din interese „meschine și ascunse”, cum am auzit. Este pur și simplu un obiectiv asumat de România încă dinaintea aderării la Uniunea Europeană, termenul inițial fiind 2007. În acest sens, este important de pornit de la prezumţia că dereglementarea preţurilor nu reprezintă o situaţie excepţională în beneficiul unic al producătorilor și care garantează acestora venituri suplimentare sau nemeritate. Dereglementarea unei piețe (a oricărei piețe) este nimic mai mult decât o revenire la normalitate, respectiv la o rată de rentabilitate situată la nivelul industriei globale, o rată de rentabilitate care trebuie să ia în considerare eforturile investiționale și care corespunde raportului cerere-ofertă, cu riscurile de piață aferente. De aceea, liberalizarea reprezintă și o conformare cu legislaţia Uniunii Europene, cu scopul final de a asigura preţuri de piaţă, competitive, în beneficiul real al consumatorului final. Liberalizarea – dacă se realizează – este deci în beneficiul consumatorului final, care are de câștigat (și trebuie să câștige în mod concret) de pe urma unei concurențe reale între furnizori, cu accent pe servicii de calitate și politica concurențială de preț. Pe termen mediu și lung, liberalizarea pieței gazelor este și în beneficiul securității energetice: semnalul corect de preț dat doar de raportul cerere-ofertă și nu de un cadru politic conjunctural este de natură să crească încrederea mediului economic, să atragă interesul acestuia pentru sectorul energetic și să stimuleze investiţiile în explorarea şi exploatarea de gaze naturale. Prețul corect rezultat doar din raportul cerere-ofertă are darul de a încuraja explorarea și exploatarea de gaze naturale, investitorii străini considerând că liberalizarea pieței este o precondiție obligatorie pentru injecția de investiții în sectorul upstream românesc. Dereglementarea totală este – în sine – o condiție importantă pentru construcția unei piețe cu adevărat funcționale, lichide, deschise.

Experiența liberalizării totale a segmentului consumatorilor non-casnici (comerciali, industriali) începând cu 1 ianuarie 2015 a fost una pozitivă din perspectiva impactului asupra consumatorilor, și asta contrar „Casandrelor” conform cărora prețurile ar fi urmat să explodeze, să crească peste limita suportabilității. Prețul mediu ponderat al gazelor naturale din producția internă, fără tarife, conform raportărilor existente ale ANRE, a scăzut de la 80,18 lei/MWh, în luna ianuarie 2015, la 75,37 lei/MWh în luna decembrie 2015. Precizez că această tendință s-a menținut și ulterior lunii decembrie 2015, urmând să continue conform prognozelor existente și în perioada următoare. Având în vedere condițiile actuale de piață, respectiv scăderea prețurilor gazelor din producția internă dar și scăderea prețurilor gazelor din import, care se situează la acest moment sub prețul gazelor naturale înmagazinate din producția internă, este ușor de apreciat că s-a atins nivelul de convergență a prețurilor domestice cu cele din import. Astfel, obiectivul procesului de liberalizare a fost practic îndeplinit, iar liberalizarea pieței consumatorilor casnici se poate realiza la acest moment într-un context favorabil, cu un impact social redus. Pe termen lung, în eventualitatea modificării condițiilor de piață și a creșterii prețurilor la gaze naturale, acei consumatori definiți ca vulnerabili ar trebui sprijiniți prin ajutoare financiare directe. Metoda de protecție a tuturor consumatorilor casnici de până acum, prin menținerea prețurilor scăzute artificial, este inechitabilă. Calcule de la începutul lui 2015 arată că 20% dintre cei mai bogați consumatori, care își permit să consume mult, primesc aproximativ 40% din valoarea totală a subvenției,în timp ce 20% din cei săraci primesc doar 6% din subvenție.

Aș spune chiar că este cel mai favorabil context în care dereglementarea pieței gazelor naturale pentru consumul casnic se poate realiza fără costuri sociale sau economice pentru populație, ba chiar aducând unele beneficii (ieftiniri). Este un moment prielnic pentru o decizie politică favorabilă cetățeanului. Acum, mai curând decât oricând.

Grafic 1 completare

Grafic 1

Grafic 2 complet

 

Sursa: Raport ANRE, decembrie 2015

Raport ANRE, Decembrie 2015

­«Pe termen mediu și lung, liberalizarea pieței gazelor este și în beneficiul securității energetice: semnalul corect de preț dat doar de raportul cerere-ofertă și nu de un cadru politic conjunctural este de natură să crească încrederea mediului economic, să atragă interesul acestuia pentru sectorul energetic și să stimuleze investiţiile în explorarea şi exploatarea de gaze naturale.»

de Daniel Apostol

German
Citește articolul precedent:
Dacă sunt antreprenor, îmi pot finanța afacerea prin Bursă? Da!

Într-o economie, o bursă de valori are un dublu rol: de a facilita fluxul de capital între investitori – cei...

Închide