Lidl deschide joi magazinul cu numărul 25 din București

Retailerul Lidl România, parte a grupului german Schwarz, deschide joi al 25-lea magazin din București, în zona Aviației, unitatea de 1.400 mp fiind construită conform celor mai noi standarde de sustenabilitate și eficiență energetică, în colaborare cu Skanska România.

În cadrul procesului de execuție au fost folosite soluții și tehnologii moderne, iar măsurarea performanțelor proiectului se va face conform sistemului britanic de evaluare a clădirilor sustenabile BREEAM.

În procesul de construcție au fost folosite atât materiale reciclabile, cât și reciclate, precum beton concasat, provenit din demolări. În plus, acoperișul este prevăzut cu panouri fotovoltaice, care au capacitatea de a produce până la 100% din energia necesară funcționării unității.

Tot în vederea economisirii de energie, magazinul este dotat cu luminatoare ce permit pătrunderea luminii naturale, precum și cu un sistem de iluminat cu LED, prevăzut cu senzor de prezență.

„Căutăm să optimizăm în mod constant formatul de magazin și să implementăm tehnologii în linie cu demersul nostru spre sustenabilitate, trend pe care îi încurajăm și pe clienții noștri să îl adopte. Spre exemplu, această unitate este echipată cu 5 stații de încărcare pentru automobile electrice, dintre care una este pentru încărcare rapidă, precum și cu o parcare acoperită pentru biciclete. Încurajăm folosirea mijloacelor de transport cu emisii scăzute de CO2 și protejarea mediului înconjurător”, a declarat Sergiu Fală, director național de Expansiune și Servicii Centrale, membru al Consiliului de Conducere Lidl România.

Deschiderea unității va genera crearea a peste 30 de noi locuri de muncă.

„Am considerat acest proiect ca fiind inovator și complex, în cadrul căruia am avut ocazia să folosim unele dintre cele mai avansate soluții din domeniul construcțiilor”, a declarat Richard Burleigh, președintele Skanska Construction România și Ungaria.

Activ în 27 de țări din Europa, cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial. Retailerul german este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, cu peste 140 de centre logistice, care asigură aprovizionarea pentru aproximativ 10.000 de magazine.

Lidl România va continua extinderea și în 2017, vizând deschiderea a zece unități noi, și estimează că rețeaua locală ar putea atinge un număr total de 300 de unități.

Skanska România este un dezvoltator și constructor de clădiri ecologice de birouri destinate creării unor medii favorabile creșterii economice și stimulării afacerilor. Compania și-a început activitatea în România în anul 2011 și face parte din grupul Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară și construcții.

German
Citește articolul precedent:
DEBIZZ AWARDS, unica gală de premiere a companiilor din mediul de business de limbă germană din România

DEBIZZ Magazine a organizat, marți, 22 noiembrie 2016, la Hotel Sheraton din București,  prima ediție a DEBIZZ AWARDS, unica gală...

Închide