“Limba română pe agenda expaţilor” – un eveniment marca A_BEST ajuns la ediţia a IV-a

Centrul de Limbi Străine A_BEST a organizat joi, 25 februarie 2016, la Hotel Cişmigiu, cea de-a patra ediţie a evenimentului „Limba română pe agenda expaţilor”, un seminar centrat pe importanţa investiţiilor în programe de training şi cursuri de limba română pentru expaţi, adaptate nevoilor concrete de învăţare ale cursanților străini, în conformitate cu specificul mediului de afaceri din România.

În deschiderea evenimentului, Aura Ipate, Director General, Centrul de Limbi Străine A_BEST, a vorbit despre modalitatea prin care programele de training lingvistic pentru expaţi trebuie organizate și structurate, astfel încât cursanţii străini să fie expuşi unor situaţii concrete de viaţă cotidiană şi să se poată astfel integra cu ușurință în mediul de lucru din companiile în care îşi desfăşoară activitatea.

Ajuns la cea de-a patra ediţie, evenimentul „Limba română pe agenda expaţilor” a avut şi de această dată un invitat special, și anume pe Virginie Vatin, Deputy Director Orange Labs Romania. Aceasta a susţinut un discurs pe tema experienţei sale de expat în sala de curs.

„Limba română pe agenda expaţilor” s-a încheiat cu prezentarea unei secvenţe didactice dintr-o lecţie de limba română pentru străini. Pentru aceasta, câţiva dintre invitaţi au interpretat rolul unor „cursanţi” expaţi, sub coordonarea trainerului Alexandru Macovescu.

Evenimentele „Limba română pe agenda expaţilor” organizate în medie de două ori pe an se adresează în special specialiștilor în resurse umane, directorilor şi expaţilor din companii, interesaţi de programe de formare lingvistică, precum şi profesioniştilor care vor să participe la un inedit schimb de experienţă intercultural.

Parteneri: Business Woman, Debizz, Femei în Afaceri, A_BEST Business Lounge, Fundaţia CAESAR, TopMovers, FABIZ, Open4Business, Fundaţia Inocenţi, Trainart, Bioestetika.

Despre Centrul de Limbi Străine A_BEST:

Centrul de Limbi Străine A_BEST a fost înfiinţat în 2008, iar în cei peste șapte ani de activitate a reuşit să se remarce rapid pe piaţa de profil. În prezent, Centrul de Limbi Străine A_BEST (acreditat LCCI, ECL și certificat ISO 9001:2015, de către TÜV SÜD) este o companie ce oferă servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi;  testări LCCI; testări ECL; pre-testări Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulaţie internaţională; sejururi lingvistice. Detalii: www.abest.ro

German
Citește articolul precedent:
BCR a încheiat anul trecut cu un profit de aproape 920 milioane lei

Banca Comercială Română (BCR), aflată în portofoliul grupului financiar austriac Erste, a raportat în 2015 un profit net de 918,9...

Închide