Linde Gaz România se extinde prin preluarea companiilor ITO Industries şi Rodmir Expert

Grupul german Linde, lider mondial în domeniul furnizării de gaze industriale, speciale şi medicale, și-a extins operațiunile din România prin achiziţia companiilor Rodmir Expert şi ITO Industries International, furnizori în sectorul de retail.

„Această tranzacţie întăreşte succesul afacerii noastre aflată în continuă creştere în România. Reprezintă angajamentul nostru de a investi în continuare în regiune”, a afirmat Ciprian Islai, directorul general al Linde Gaz România.

Tranzacţia se concentrează pe operaţiunile legate de gazele industriale din câteva din locaţiile din România, respectiv Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureş, Hunedoara şi Ploieşti.

Prin această achiziţie, Linde urmăreşte extinderea ofertei de produse şi servicii oferite, precizează compania.

„Suntem încântaţi să ne alăturăm grupului Linde şi urmărim să continuăm furnizarea la cele mai înalte standarde de calitate, servicii şi produse de încredere clienţilor noştri. Ei vor beneficia din această tranzacţie acum că vom putea livra o gamă chiar mai variată de produse şi servicii într-un timp mai scurt”, a spus Iuliana Arșinel,  director general ITO Industries International.

Linde Gaz furnizează o gamă variată de gaze comprimate, lichefiate şi chimicale utilizate în facilităţile de producţie de orice dimensiune. Portofoliul cuprinde de la producerea de gaze on-site direct la sediul clientului, până la livrarea de gaze lichefiate şi instalaţii specifice, precum şi butelii pentru locuiţe sau întreprinderi.

Grupul german Linde are 60.000 de angajaţi, este activ în peste 100 de ţări și a încheiat anul financiar 2016 cu venituri de 16,9 miliarde euro.

German
Citește articolul precedent:
EMO Hannover 2017 din nou Forum de trenduri pentru tehnologia de producție

2017 este anul EMO. După o pauză de patru ani, târgul lider la nivel mondial în domeniul prelucrării metalului, va...

Închide